„Contează foarte mult să fii înțeles și să înțelegi la rândul tău!” Ioana, șefă de stație

Se fac cinci ani de când Ioana lucrează la noi. Este șefă pe trei stații, coordonează și verifică marfa, are grijă ca spațiile să fie curate, mai pe scurt: este om de nădejde.

Ioana are 42 de ani, are două fetițe și rolul său în interiorul Carbogaz a evoluat natural, de la caserie la șefă de stație, bazându-se pe calitatea Ioanei de a învăța rapid. 

Iată-i povestea și culisele sale.

Cum arată o zi din viața ta aici?

Ah, frumos! Dimineața plec la prima stație din Voluntari, verific ce s-a făcut pe tura de noapte, dacă s-au făcut depozitele, dacă e curat, dacă e marfă în raft, dacă lipsește ceva, facem comenzi. După ce rezolv stația Voluntari, urmează cea din Popasului, apoi in Tunari, unde ne aflăm acum și unde mă opresc până la final de zi. Stația fiind foarte mare cere mai multă dedicare.

Care au fost cele mai mari provocări de-a lungul vremii? 

Să lucrez cu oamenii, care sunt diferiți, unii dintre ei dificili. Fiecare are un fel al lui și uneori e greu să te pui în locul fiecăruia, să îl înțelegi, să încerci să-l ajuți. 

Există vreo amintire specială, ceva care să păstrezi aproape din toți anii petrecuți aici, poate din interacțiunile cu clienții sau cu echipa? 

Da, da. Pandemia nu ne-a mai dat voie să facem, dar îmi plac petrecerile de Moș Nicolae, atunci când vin și copiii noștri la muncă. E o atmosferă foarte plăcută, cu pictat, cu brăduți, cu cadouri – atunci e și mai multă încântare pentru copii. Părinții sunt mai mult supraveghetori, dar tot e o relaxare. În timpul muncii șefii sunt șefi, dar la astfel de petreceri, e o altă destindere, toată lumea se simte altfel.

Ce-ți place cel mai mult aici, la #OameniiCarbogaz? 

Îmi place că ești înțeles atunci când ai o problemă și că șefii încearcă să te ajute. Iar colegii la fel; dacă cineva are o situație dificilă, dacă nu poate să ajungă la muncă fiindcă îi este rău, mereu se găsește cineva care să îi ia locul, chiar și la 5 dimineața. 

Putem găsi o soluție pentru acea problemă, să nu încurcăm nici stația, să rămână fără om, dar nici persoana respectivă să nu sufere. Contează foarte mult să fii înțeles și să înțelegi la rândul tău! Nu știi niciodată când îți vine rândul să fii pus într-o situație grea. 

Dar dacă te-ai gândi la un cuvânt prin care să descrii ce înseamnă Carbogaz, care ar fi acela pentru tine?

Bucurie. Vin cu drag la muncă. Știi că sunt persoane care abia se ridică din pat ca să meargă la serviciu. La mine nu e așa, chiar îmi place ceea ce fac. Îmi beau cafeaua acasă și abia aștept să plec la drum ca să-mi încep treaba. 

Când am ajuns șefă de stație, nu știam „cu ce se mănâncă”. Pe parcurs am învățat. Dacă nu-mi ieșea ceva sau nu știam, le învățam cu ajutorul șefilor. Și am evoluat. Și mă simt bine. Este singurul job la care vin de plăcere.

De ce crezi că se întâmplă asta? Care e diferența?

Oamenii. Echipa. Șefii. Întâlnești și tot felul de oameni, socializezi, afli lucruri noi. 

Din shop sau din bristro ce produs preferat ai lua cu tine acasă?

E greu de spus. Macarons – sunt nemaipomenite, sandwich-urile sunt gustoase – mai ales Mezzaluna, e nou creat, dintr-o pâinică în formă de semilună peste care se pune piept de pui la grătar, salată, roșie – e foarte delicios! 

Și în final, care ar fi motivele pentru care ai recomanda Carbogaz unui prieten?

În primul rând, carburanții – sunt foarte buni. Și eu îmi alimentez mașina tot de aici și nu am avut niciodată nicio problemă. 

Apoi mai sunt produsele din bistro care sunt mereu proaspete – niciodată nu le folosim pe cele deteriorate, mereu suntem atenți la termenul de valabilitate și nu sărim de 24 sau 48 de ore. Dacă a trecut termenul, nu le mai folosim. Mereu suntem atenți ca produsele să fie proaspete: sandwich-uri, foietaje, fresh-urile de portocale. La fel și pentru produsele din magazin, le verificăm data de expirare constant.

Mai nou avem și flori, care au prins foarte bine. Clientii au fost încântați. Dacă au nevoie seara să meargă la o petrecere, trec pe aici și iau un buchet de flori – care sunt și foarte frumoase și proaspete. 

Dacă aducem ceva și nu prinde, renunțăm. Dar suntem atenți și la cerințele clienților. Noi transmitem mai departe și se rezolvă. Cam despre asta e vorba.

Zâmbește.  🙂