”Cel mai mult îmi place că nu vin la muncă cu stres. Mă stresez că trebuie să-mi fac treaba bine, dar nu e stresul acela că vine cineva și îmi cere socoteala.”

Georgiana are 45 de ani și de un an de zile este colega noastră în stația Carbogaz din Chiajna. E mereu în acțiune, zâmbește mult, dar își face cu seriozitate fiecare treabă pe care o are de făcut. 

Georgianei îi place mult să lucreze cu oamenii, deci nu întâmplător, înainte să vină la noi a lucrat 12 ani în aeroportul Otopeni, tot cu oamenii, în sistemul Rent-a-car. Apoi, după ce și-a deschis propria afacere – un atelier de confecții metalice, și-a dat seama că nu e un domeniu potrivit pentru ea. Și așa a ajuns la noi în echipă: căuta un job când a văzut anunțul de angajare, a depus CV-ul și de atunci e alături de Oamenii Carbogaz. 

Georgiana, ce-ți place cel mai mult în ceea ce faci? 

Lucrul cu oamenii. Și e bine știut că oamenii care vin aici sunt amestecați. Cei mai mulți sunt cei care vin din sat sau din zonă. Ziua unii sunt triști, alții sunt grăbiți. Noaptea sunt tinerii care vin să alimenteze, dar sunt cuminți. Nu cred că au unde să se ducă în altă parte, așa că le place să se adune aici. 

Ce ți se pare cel mai greu în ceea ce faci?

E un job dinamic, iar eu sunt o tipă activă, așa că îmi place mult ce fac, în fiecare zi. Poate programul de noapte să fie mai greu, dar nu e nimic să nu pot face. De asta am și rămas aici, pentru că simt că mi se potrivește. 

Cum arată o zi de muncă pentru tine?

Eu sunt aproape toată ziua la casă și relaționez cu clienții. Am clienți care, de cum intră în benzinărie, știu ce cafea beau, ce țigări își iau. Le vorbesc frumos, pentru că îi văd că au nevoie de un zâmbet și de o vorbă bună, mai ales dacă e dimineață. Iar mie tot timpul mi-a plăcut să fiu persoana care împarte stare de bine, să fac ceva bun pentru oameni. Nu e doar un job, că joburi găsești peste tot. Dar când reușești să-l faci pe celălalt să se gândească „mi-a plăcut, o să mai vin aici”, deja e mare lucru.

Cum e pentru tine în echipa Carbogaz?

E bine. Aici suntem 6 oameni, evident că ne mai ciondănim, mai ies discuții, dar le rezolvăm. Nu sunt oameni răi. Apar tot felul de situații, dar de fiecare dată le discutăm. Și suntem toți aici, aproape. Chiar dacă nu avem timp să ne vedem în afara serviciului, cât suntem pe tură, ne înțelegem foarte bine. 

Ce îți place cel mai mult la colegii tăi?

Că nu sunt oameni răi. Și că își fac treaba. De regulă, la noi pe tură nu stai să te uiți ce a făcut cel dinainte. Știi, la început, aveam niște emoții foarte mari pentru că eram un om nou, într-o echipă care era deja închegată. Și nu e taman ușor. A fost destul de greu până m-am simțit parte din echipă, dar eu cred că mi-am câștigat locul. E o echipă bună.

Când vii la muncă, intri pe tură și îți faci treaba. Da, poate mai strâmbi din nas, poate celălalt nu a făcut cum ai fi făcut tu, dar ai intrat în tură și 12 ore îți faci treaba cum poți mai bine. Mai mult, avem grijă tot timpul unii de ceilalți. E o chestie care se simte, nu poți să o spun neapărat în cuvinte. Îți ajuți colegul care intră sau care iese de pe tură. Îi aranjezi magazinul sau te asiguri că are țigări cât mai multe la raft, pregătești totul pentru ca să-i fie la îndemnă, să nu stea să caute, să meargă vânzarea. Și eu când intru la muncă, sunt toate aranjate și nu mai stau să mă ocup și de partea asta, mă ocup doar de client.

Tot timpul trebuie să fii amabil cu clienții, să stai în picioare. Dar e și frumos, pentru că, uite, de exemplu, am fost plecată în concediu 4 zile și, cât am lipsit, au fost clienți care au întrebat de mine. Nu mă așteptam. Și e frumos să ți se simtă lipsa. E rezultatul faptului că te comporți frumos cu toată lumea. Acum, fie vorba între noi, un an de zile nu e mult. Dar într-o benzinărie, într-un an te cunoaște toată lumea. 

Ai vreun ritual al tău înainte de a intra în tură?

Sunt câteva lucruri clare: numeri banii, verifici produsele și bei cafeaua. N-ai timp de alte ritualuri, căci vin clienții între timp. Și, când începe tura de la 5:30 clienții vin deja de la 4 jumătate. Iar cum sunt cam aceeași clienți în fiecare zi, știi deja ce vor, le dai binețe, e un ritual comun.

Care e cea mai mare provocare dintr-o zi de lucru?

Cred că doar atunci când se aglomerează la stație și vine și marfa. Dar reușesc să mă sincronizez cu colegul meu: „hai repede, tu iei marfa, eu fac factura”. Ne mobilizăm și reușim să le facem repede pe toate: punem marfa la rece, pregătim ce e de pregătit, servim clienții. 

Nici mie nu-mi place când merg undeva și nu am marfa rece sau nu sunt servită frumos. Așa că tot timpul mai pun eu în situație: daca mă duc undeva, cum îmi place să fiu tratată? Cum îmi plac produsele să fie? Reci, curate, așezate. Și așa le facem.

Cu ce cuvânt asociezi Carbogaz?

Cu orice, dar un lucru bun. Uite, știi ce nu îmi place? Când vin clienți care nu au mai fost pe la noi, sunt în trecere și întreabă dacă gazul e de bună calitate. Adică de ce nu ar fi bun? Asta mă irită și încep să le explic că e foarte bun, de unde îl aducem, cum lucrăm noi.

Cum ai convinge pe cineva să vină să alimenteze în stațiile Carbogaz?

Oh, tuturor le spun să vină aici! Este normal, locul unde eu lucrez, îl promovez, nu am cum altfel. Nu aș crede într-un loc pe care nu aș putea să-l recomand mai departe și nici nu aș rămâne aici dacă nu mi-ar plăcea.

Îmi place, mă simt foarte bine și se vede. Îmi place să fie totul curat, aranjat și clienții să se simtă bine. Dacă ei se simt bine, afacerea merge bine și uite așa ne merge și nouă bine. E un lanț care se leagă. De asta când spui Carbogaz trebuie să fie un lucru bun. Carburant bun, produse bune, oameni buni. Nu e o simplă stație de sat. 

Ce-ți place cel mai mult la jobul de la Carbogaz, Georgiana?

Că nu vii la muncă cu stres. Te stresezi că trebuie să-ți faci treaba bine, dar nu e stresul acela că vine cineva și îți cere socoteala. Am făcut la un moment dat și o gafă – am greșit ceva la facturi, dar imediat a venit Cristina și a rezolvat repede. Nu înțelegeam, dar am învățat repede cum să fac. 

Mi-aduc aminte și prima zi când am venit. Era vineri și abia intrasem pe tură când am apăsat butonul de alarmă fără să vreau. Am închis raftul de la casă și a pornit alarma. Și mai era și o coadă enormă. M-am trezit că vine un domn de la pază, se așază în stânga mea peste tejghea și mă întreabă foarte grav dacă totul e în regulă. I-am zis nedumerită că „da, e în regulă” și mi-am văzut de treaba mea. Dar el insista să mă întrebe dacă e totul ok. Și când m-a văzut așa uimită mi-a spus că am apăsat butonul de alarmă care se declanșase din greșeală. Cred că ăsta a fost cel mai stresant moment de la muncă.