”Nimeni nu bagă în seamă cât de mare e responsabilitatea noastră. Ori responsabilitățile sunt foarte mari în momentul în care te urci la volanul unei mașini care are 40 de tone de combustibil. Nu trăim într-un oraș degajat și fără trafic, ci în București, unde e foarte aglomerat.
În afară de circulație, trebuie să fii foarte atent la ce e în spatele cabinei. După ce te obișnuiești să conduci un asemenea mastodont, în spate știi permanent că nu ai o basculă încărcată cu pământ, ci o adevărată explozie. Poate ați văzut la televizor, o butelie dărâmă 3 apartamente. Vă dați seama, o cisternă din asta, Doamne ferește!”
Florin are 52 ani și e unul dintre marii povestitori ai noștri. Șofer pe cisternă de peste 30 de ani, – dintre care jumătate petrecuți la noi în echipă – și pasionat de vânătoare, Florin are o mulțime de povești pe care le spune cu tâlc și cu haz.
Ce reguli are de urmat un șofer pe cisternă?
În primul rând trebuie să fii corect echipat, adică să nu porți haine sau încălțăminte care pot provoca scântei.
În al doilea rând, există o ordine în care trebuie să faci lucrurile, iar dacă respecți acea ordine, totul este foarte ok. La fel, când termini de livrat, dacă urmezi pașii în ordine inversă, totul va fi bine. Nu e nimic complicat, nu sunt mulți pași de urmat, e ușor de ținut minte, dar e important să fii atent.
De cât timp faceți meseria asta?
Am 30 de ani de căsătorie și 30 ani de șoferie. Iar la Carbogaz, pe 1 septembrie am împlinit 14 ani de când lucrez aici și, dacă mă ajută Dumnezeu, poate mai lucrez încă 14! Au fost vremuri bune, au fost vremuri grele, dar am trecut prin toate cu bine.
În ziua de azi, lumea vrea să fie numai bine de când te-ai trezit și până seara când adormi, totul trebuie să fie perfect; inclusiv temperatura de afara dacă s-ar putea s-o regleze, ar fi minunat. Ori, în ultimii 14 ani au fost și probleme, dar dublu sau triplu satisfacții. Am putut să-mi întrețin familia, avem de toate, suntem sănătoși, mergem înainte.
Ce vă place cel mai mult aici?
Nu am avut decât 2 locuri de muncă. Hai să mai zic și pe-al treilea, în armată, pe vremea lui Ceaușescu. Nu mi-a plăcut să fiu plimbăreț de colo-colo, iar după revoluție, m-am angajat la o firmă unde am rămas 13 ani și apoi, am venit aici unde lucrez de 14 ani. Și dacă e greu, e greu azi. Și mâine poate plouă, dar o să fie și soare, numai că trebuie să mai și plouă.
Sunt perioade în care poate stau 2 zile acasă și mi se face dor de volan. După 30 de ani îmi place ceea ce fac, vin cu drag la muncă, mi-e drag să merg cu tirul. Mi s-a oferit și un alt post mai ușor poate, dar am dat de înțeles că îmi place foarte mult ceea ce fac și mie chiar mi-e drag să fiu la volan.
Îmi place sentimentul de a fi sus acolo. Pentru că sunt născut într-o familie mai săracă, n-am avut tată de la 9 ani, mi-ar fi plăcut să conduc un avion sau un vapor. Dar cum financiar foarte greu ajungi acolo și cum mi-a plăcut întotdeauna să conduc ceva mare, să fiu acolo sus, m-a atras volanul la înălțime. Și de asta spun, vin cu drag în fiecare dimineață la serviciu. Știu foarte bine ce am de făcut, îmi văd de treabă și, dacă respect pașii de care vorbeam mai devreme, nu am probleme. Nu avem un program încărcat în care să rămân blocat. Ai timp și pentru familie și pentru acasă, și pentru pasiuni, dacă știi să ți-l organizezi.
Cum arată o zi de muncă a unui șofer pe cisternă?
Păi de exemplu, eu sunt pe cisterna de GPL a firmei și merg la încărcat în diferite rafinării. Când ajungi acolo, intri cu un ADR (Certificat de atestarea profesională a conducătorilor auto care transportă mărfuri periculoase), iar ADR-ul presupune mai multe lucruri. În primul rând, echipamentul de protecție corespunzător; nu poți intra într-o rafinărie dacă nu porți bocanci, pantaloni antiex, cască, mănuși, ochelari, ș.a.m.d.
În mașină există o trusă ADR unde există toate lucrurile astea, dar acelea sunt de rezervă, în caz de urgență. Tu trebuie să le ai pe ale tale și să le porți corespunzător. Dacă toate acestea nu sunt în termen de valabilitate, nu poți intra la încărcare. După ce ai făcut verificarea (făcută de obicei de pompieri) intri la rampă unde există un operator care te ajută să legi cisterna la niște furtunuri prin care se încarcă.
O altă regulă importantă e că nu ai voie să părăsești cisterna sub nicio formă. Dacă trebuie să mergi la toaletă, rămâne un alt șofer, trebuie să anunți pe cineva, indiferent ce s-ar întâmpla. Tu ești singura persoana care cunoaște mașina și ești singura persoană care poate preveni sau opri ceva. Iar cu cât ești mai bine pregătit, știi unde sunt puse toate și poți acționa rapid.
După ce ai încărcat (încărcarea se face pe un cântar), mergi la poartă pe unde ai intrat, unde se facturează marfa și aici, în funcție de rafinărie, poate să dureze de la 15 minute, până la câteva ore (am așteptat odată și 6 ore să se facă niște proceduri, analize, etc). În principiu, cam într-o oră, ai actele și e treaba ta să ajungi la firmă, cu toate în regulă. Încet, conducând responsabil și conform legii (viteza la cisterne e cu 10 km mai puțin decât la celelalte camioane), adică de exemplu, noi pe autostrăzi avem voie cu 80 km/h.
E multă responsabilitate în ceea ce faceți în fiecare zi. Dar ce vi se pare cel mai greu?
Au fost vremuri când au venit șoferi să se angajeze, care nu au mai lucrat niciodată pe cisternă și care, după prima livrare au spus clar că nu e pentru ei. Am auzit și argumente de tipul „eu nu lucrez cu bomba în spinare” de la unii. Dar eu m-am obișnuit. Nu există greu. Orice lucru, dacă e făcut cu plăcere, nu are cum să fie greu. Puțină lume înțelege că mie chiar mi-e drag să conduc tirul. Nici măcar nevastă-mea nu mă înțelege; când plec pe undeva tot cu mașina îmi place să merg.
Iar acolo, de la înălțime, se vede lumea altfel. Mi-ar plăcea să fiu și la butoane într-un avion, e un soi de adrenalină pe care nu are cum să ți-o dea altceva.
Ce povești memorabile ați strâns în cei 14 ani?
Sunt multe și nu poți să ți le aduci aminte pe toate când vrei. Dar îmi aduc aminte când șeful a venit într-o zi cu băiatul lui, care avea până în 5 ani și – probabil că de atunci îi plăcea să conducă – și l-am întrebat dacă nu vrea să se urce cu mine la volan, să conducem amândoi. Și a fost foarte încântat; stătea în brațele mele și l-am plimbat cu mașina prin curte pe acolo. Altfel, am mai spart și eu câte o oglindă la mașină, câte o lampă la spate (când dai cu spatele și nu vezi popicul ăla), dar astea sunt mărunțișuri, care în timp devin amuzante.
Dar ucenici pe cisternă ați avut?
Da, păi toți șoferii care vin pentru prima dată, pentru că transportul de GPL e o meserie mai puțin cunoscută.
Dar colegii? Cum sunt oamenii Carbogaz?
Noi, șoferii ăștia care suntem de multă vreme, chiar am învățat șoferie adevărată. Pentru că șoferia nu e pentru toată lumea. Dar știți de ce am stat 14 ani aici? Păi am colegi care au fost și pe la alte firme și cunosc cum merg lucrurile în alte părți, ori aici nu există tu să-i spui ceva unuia și el să se ducă să spună mai departe ce vrea el, nu ce i-ai spus tu. Nu, aici tu vorbești direct cu șeful sau cu cine ai de vorbit.
Plus, cel mai important: nu există problemă să nu fie rezolvată. Aici imediat se gândește ce soluție să-ți dea ca să fie rapidă și favorabilă. De asta spun: cum să nu vii la serviciu cu drag când știi că orice ar fi, găsești înțelegere?
Acum, da, recunosc, nu pleci de acasă decât pentru bani. Asta e lumea în care trăim. Dar la un moment dat, nu numai banii contează. Trebuie să pui multe lucruri în balanță și să le cântărești pe toate. Da, poate ai un salariu mai bun în altă parte și poate munca e aceeași, dar cum e liniștea ta, cu cine stai de vorbă, cât de liniștit ești? La noi toată lumea dă binețe, toată lumea îți zâmbește, vorbește frumos.
Ce vă place să faceți atunci când terminați ziua de muncă?
Aproape 15 ani de zile am fost vânător. Mi-a plăcut să merg la vânătoare, e ceva deosebit, mai deosebit chiar decât șoferia. Probabil foarte mulți oameni din România au o părere foarte proastă despre vânători, dacă e să ne luăm după ce se prezintă la televizor, însă vânătoarea e primul lucru de când e lumea. E un sport puțin costisitor, deși cred că pescuitul e mai costisitor. Numai că aprobările costă. De exemplu, ca să obții permisul de vânătoare trebuie să treacă cel puțin un an de zile și abia după ce-l obții poți vorbi de arme și de vânătoare.
De fapt, plăcerea vânătorii nu e atât vânătoarea în esență, cât e seara, când se termină vânătoarea și când se adună vânătorii în jurul focului și stau și povestesc fiecare de unde a venit, cum au ajuns, ce a făcut. Se pune un ceaun, unii pregătesc carnea, unii fac vinul. E toată povestea care îmbracă ziua de vânătoare. Ba, mai mult, sunt vânători bătrâni care au povesti impresionate cu lupi și urși de prin pădurile noastre de altă dată. Și e minunat să stai și să asculți așa cu gura căscată toate poveștile astea.
