„Mie îmi place cel mai mult să discut, să vorbesc cu oamenii care vin aici. Ori, aici cunoști persoane noi, care pe parcurs îți devin și prieteni. Avem și clienți fideli care alimentează și deja avem rutina noastră.”

Ion are 39 de ani, un cuvânt bun pentru oricine și anul acesta a împlinit 2 ani de când face parte din echipa Carbogaz. 

Ion, povestește-ne despre tine, ce ai făcut înainte să vii la Carbogaz?

Înainte am făcut mobilă la comandă, apoi am fost taximetrist, apoi am venit aici. Mobilă la comandă nu am mai putut lucra din cauză că nu mi-a mai permis sănătatea, m-am îmbolnăvit la plămâni și n-am mai putut face efort. 

Apoi, pe taxi nu a mai mers treaba, cu pandemia și toate cele. Și apoi, un prieten mi-a propus să vin la benzinărie. Un prieten care a lucrat aici mi-a zis că se fac angajări și… am venit. Nu știam nimic în afară să alimentez, pentru că, atât timp cât ai mașină, știi să faci asta. Dar nu mi-a fost foarte greu să mă adaptez.

Fiind taximetrist vreo 6 ani, știam și foarte mulți dintre colegi, asa că nu mi-a fost deloc dificil. La început, ca la fiecare început, a fost cu stres, dar acum e ok, ne înțelegem foarte bine. Evident, ca la orice loc de muncă, mai sunt tot felul de mici conflicte, că deh, nu ne facem treaba tot timpul cum trebuie și de acolo încep mici discuții. Dar încercăm și le rezolvăm.

Ce îți place cel mai mult în ce faci aici?

Cel mai frumos aici? Mie îmi place cel mai mult să discut, să vorbesc cu oamenii care vin aici. Ori, aici cunoști persoane noi, care pe parcurs îți devin și prieteni. Avem și clienți fideli care alimentează și deja avem rutina noastră. Eu, pâna acum 3 luni, lucram la Popasului, iar acum am clienții care veneau să alimenteze acolo, și acum vin aici, la Voluntari, că m-am mutat eu. Pot colegii mei să vă confirme.

Și ce ți se pare cel mai provocator? 

Cel mai greu la muncă… să zic ultima tură de noapte. Nu pot să spun că nu m-am acomodat și aici, dar asta cred că e cel mai greu.

Ah, și când plouă sau când ninge, că e multă treabă de făcut pe-afară, dar ăsta ți-e serviciu. La orice loc de muncă sunt și dificultăți.

Am făcut multe recomandări, că sunt mulți băieți aici care sunt angajați pe recomandarea mea. Eu  le-am zis: „Vino, că uite e un salariu bun, un job stabil”. Oricine are nevoie de alimentare. Și acum sunt vreo 3 băieți pe care i-am învățat tot ce știu. 

În primul rând, să știi să vorbești cu clientul respectiv. E important sa-i vorbești frumos, să-l atragi să mai vină și a doua zi. Și, în rest, să-ți faci treaba de zi cu zi. Eu le-am spus: dacă îți faci treaba, aici e un serviciu de lungă durată. Iar eu, la altă benzinărie, nu m-aș duce. 

Ion, ce-ți place să faci după muncă?

Să mă plimb. Și prin oraș, și prin natură. Îmi place mult, m-aș plimba, ohoho, dacă ar fi după mine. 

Marilena, lucrător comercial: „Mi-ar plăcea să ies la pensie de aici!”

Mi-ar plăcea să ies la pensie de aici! Și, după ce ies la pensie, mai vreau să mai vin să lucrez tot aici, dacă voi putea. Eu am 57 de ani, dar sunt în floarea vârstei. Iar stația asta e a doua casă pentru mine.   Marilena e prima…

Ioana: ”Contează foarte mult să fii înțeles și să înțelegi la rândul tău!”

„Contează foarte mult să fii înțeles și să înțelegi la rândul tău!” Ioana, șefă de stație Se fac cinci ani de când Ioana lucrează la noi. Este șefă pe trei stații, coordonează și verifică marfa, are grijă ca spațiile…

Oamenii Carbogaz – De ce contează poveștile din benzinărie?

Mai mult decât servicii sau produse, între noi toți circulă energie. Că o recunoaștem deschis sau nu, raporturile economice au în spate emoții, stări și oameni. Așa începe povestea Carbogaz și așa începem și aici: un manifest…

Mobilitatea și transportul viitorului, alături de Mihai Stoica – director 2Celsius

„Am simțit nevoia să ne mișcăm dintotdeauna.” Doar că între timp instrumentele pe care le-am folosit pentru a călători, a ne deplasa, a explora au contribuit din ce în ce mai mult la supraaglomerare urbană și la poluare. În…

„Sustenabilitate și economie morală” – Interviu cu Diana Șerban, CEO Carbogaz

Suntem implicați personal în scrierea viitorului nostru colectiv. Această relație subtilă, dar logică și directă în același timp, este cea care leagă alegerile noastre personale, de zi cu zi, cu destinul colectiv. Nu este vorba…

Energia regenerabilă și combustibilii viitorului – Interviu cu Iustin Iftime, Product Manager Bulb UK

Interviu cu Iustin Iftime, Product Manager Bulb UK Un nou episod al călătoriei noastre în Combustibilii viitorului,  proiect creat în parteneriat cu Cover Stories. De data aceasta ne concentrăm pe soluțiile de energie alternativă…