Mai mult decât servicii sau produse, între noi toți circulă energie. Că o recunoaștem deschis sau nu, raporturile economice au în spate emoții, stări și oameni. Așa începe povestea Carbogaz și așa începem și aici: un manifest în care punem la bătaie crezul nostru cel mai profund: adevărata resursă sunt oamenii. Iar la Carbogaz, oamenii, deopotrivă clienți și angajați, sunt motivul pentru care facem în fiecare zi tot ceea ce putem mai bine.

Unicitatea prin Diversitate este viziunea noastră. Și, altfel spus, pentru noi, Oamenii sunt cei mai importanți. Orice am face, știm că o cafea bună poate fi preparată de Mădălina, un sandviș delicios e pregătit de doamna Mari, Iulian e întotdeauna pe platformă gata să-ți sară în ajutor, iar Ioana are grijă ca toate stațiile să fie verificate și să nu lipsească nimic.

Trăim într-o societate vie, în comunități unde, de-a lungul vremii am ajuns să ne cunoaștem între noi, am învățat să cunoaștem gusturile și preferințele celor care ne trec pragul, să-i știm după obiceiuri și să le bucurăm ziua cu un zâmbet în plus. 

Oamenii sunt liantul care leagă serviciile între ele. Și, pentru că nu de puține ori am auzit laude la adresa oamenilor Carbogaz, ne-am gândit să le spunem poveștile. Fiecare în parte are vocea, personalitatea și muzica lui și împreună suntem ceea ce puteți descoperi de fiecare dată când treceți pragul benzinăriilor noastre.

O să citiți povești emoționante, dar și mărturisiri haioase, episoade din culise și pățanii amuzante. Fiecare în parte contribuie deopotrivă la puzzle-ul ăsta complex pe care-l numim viață. 

De ce am ales să spunem poveștile Oamenilor Carbogaz? Pentru că oricare dintre ele poate să fie și povestea ta. Și pentru că, așa cum spune un clișeu, nouă ne pasă. Numai că, nouă ne pasă cu adevărat de-ai noștri, de cum le vine jobul, de cât de bucuroși sau satisfăcuți sunt, de cum putem crește și cum ne putem dezvolta, de ce putem face să ne fie mai bine, împreună.

Stați pe-aproape, urmează povești vii despre Oameni buni.

 

#OameniiCarbogaz #PeBune