”Până să fi ajuns aici, catalogam oamenii diferit, aveam eu impresia că unii oameni ar fi într-un fel, fără să ajung să vorbesc cu ei. Dar nu e chiar așa.”
Mari e un zâmbet mare. Lucrează din aprilie alături de noi, în stația Carbogaz Chiajna și după ce a lucrat o perioadă în afara țării, simte că aici și-a găsit locul.
Mari vorbește frumos și spune că a învățat să lucreze cu clienții la fostul loc de muncă, când era casier într-un supermarket. Apoi a plecat din țară în Franța, în superbul Ajaccio, Bastia, pe o insulă micuță și pitorească, unde era responsabilă de tot ce se întâmpla în nufăr, adică lenjerii de spitale, hoteluri, etc.
„Nu puteai să ieși în pauza de masă decât la ore prestabilite, era program mult de noapte și ieșeam abia când se terminau rufele de spălat. Era frumos, dar foarte mult stres, așa că am revenit în țară și m-am întors la Kaufland pentru două luni. Dar, pentru că aveam probleme cu stomacul și pentru că nu aveam timp destul pentru pauză, mi-am dat demisia și am aplicat pentru un post aici.”
Cum ai ajuns să-ți depui CV-ul la Carbogaz?
Prietenul meu e din Tunari, Marius, și fiind client fidel la stația de acolo, din Tunari, mergeam zi de zi. Le-am cunoscut pe fete, le cunoșteam pe toate din toate turele, le-am întrebat dacă știu ceva, dacă se angajează, iar când am auzit că se caută oameni, mi-am depus CV-ul și așa m-am angajat.
Și cum ți se pare până acum?
Mi se pare foarte ok; nu am stresul pe care îl aveam în Franța sau la Kaufland, am timp să ies și la țigară, să merg și în pauza de masă. Sunt și aici responsabilități, dar nu simți că te depășesc.
Ce ți se pare cel mai frumos și ce simți că e cel mai provocator, într-o zi obișnuită de muncă?
Cel mai greu… cei mai dificili mi se par clienții de multe ori. Sunt mulți clienți recalcitranți și trebuie să te adaptezi după fiecare. Unul e nervos, altul vine și țipă și trebuie să știi să vorbești cu orice client. Cel mai dificil? Nu pot să spun că mi se pare ceva dificil acum, deși la început am fost singură, noroc că a fost Cristina cu mine.
Eu tot ce am învățat, am învățat în 2 zile, la Tunari. Mi-a fost un pic greu la finalul de tură, dar m-a mai ajutat colega mea, Roxana, prin telefon și am învățat. Oricum, dacă era ceva ce nu știam sau nu mă descurcam – de exemplu cu minusurile de pe factură, mă ajuta cineva de la birou.
A trecut puțină vreme de când ești parte din echipă, dar ai vreo poveste din lunile petrecute aici?
Să știi că în câteva luni se pot întâmpla mai multe decât li se întâmplă altora în ani. Nu-mi aduc aminte o poveste acum, dar sunt multe și amuzante și mai grele. În schimb, am învățat foarte multe.
Ce ai învățat?
Am învățat să fiu mult mai calmă decât eram înainte. Pentru că aici chiar trebuie să fii foarte calm cu orice fel de client care apare.
Mari, cum sunt oamenii Carbogaz, colegii tai?
Oamenii Carbogaz sunt niște oameni minunați. Știu că sună ca-n reclame, dar chiar sunt. Avem prieteni apropiați, cunoaștem foarte mulți colegi. Colectivul e super ok, dacă avem o problemă, o rezolvăm între noi, ne ajutăm unii pe alții, ne înțelegem super ok.
De exemplu, dacă eu am o problemă, îi sun și pe cei de la Tunari să mă ajute. E posibil, nu înțelegi ceva la o factură, nu știi ceva, întârzii uneori dacă ai o problemă – dar găsești înțelegere și e o echipă ok. Evident, întotdeauna exista discuții, dar nu e cazul să nu ne înțelegem.
Și care ar fi câteva motive de ciondăneală?
Sincer, când se acumulează oboseala sau nervii. Și, atunci, de multe ori nu mai judeci corect. Orice chichiță ți se pare imensă și stai că „nu e chiar așa”. Dar să avem divergențe cu colegii sau ceva, nu.
Ce-ai vrea să îmbunătățești la stația asta dacă ai putea?
Singurul lucru de care ne întreabă clienții ar fi să avem aici un compresor de aer. Altceva chiar nu cred că am avea ce să îmbunătățim.
De altfel, m-am obișnuit și să mă trezesc dimineața, m-am obișnuit și cu turele de noapte. Ba chiar să știi că noaptea e mai relaxant. E foarte greu într-adevăr pentru că ți se pare că trece timpul mai greu decât ziua. Dar e mult mai liniștit, nu sunt clienții chiar atât de mulți și nu atât de grăbiți, nu sunt pe fugă. Așa mi se pare mie, cel puțin.
Mari, ce îți place să faci după ce ieși de la job?
Depinde. De cele mai multe ori, mă odihnesc. Apoi îmi place să mă plimb, nu prea am stare în casă.
Ai recomanda unei prietene de-ale tale să se angajeze la Carbogaz și de ce?
Eu pot să spun că nu este la fel de mult stres că în altă parte. Nu știu cum să zic, dar eu știu că în celelalte locuri de muncă am avut mult mai mult stres decât aici. Aici ai și colectivul care te ajută. Colegii te ajută foarte mult când ai nevoie. Până și clienții te ajută; în caz că nu știi ceva, de foarte multe ori te ajută și clienții. Uite, de exemplu, nu cunoști o marcă anume de țigări, te ajută clientul, nu se așteaptă să știi – îți spune că are ambalajul cu albastru.
Deci, i-aș spune că e un loc relaxant, nu e chiar atât de mare stresul pe cât ți se pare la prima vedere, când te gândești că e benzinărie. Într-adevăr, la început este puțin greu până te obișnuiești, până îți intri în mână și până înțelegi cum merg lucrurile. Dar, după ce te adaptezi, nu mai vrei să pleci.
Pentru mine Carbogaz e ca o a doua casă. Chiar am realizat că, de când lucrez aici, nu mă gândesc că aștept sfârșitul programului și nu am zis niciodată că abia aștept să plec acasă. Nu, chiar de multe ori aștept să se termine liberele, ca să vin la muncă. Sunt colegii care sunt și cred că de asta îmi face plăcere. De exemplu, noi când terminăm programul mai stăm, mai vorbim, nu plecăm niciodată la fix. După ce terminăm programul, mai rămânem jumătate de oră, mai povestim, mai spunem o glumă, bem o cafea. Dimineață facem la fel cu colegii care ne schimbă. Nu am fugit niciodată. Nu e așa la noi, colectivul te ajută să te integrezi, oamenii chiar sunt super de treabă!
