Marian a împlinit în septembrie 46 de ani de viață și 7 ani de când lucrează alături de noi, în stația din Voluntari. Lucrează pe platformă în stația Carbogaz Voluntari, dar sare în ajutorul oricui are nevoie.
„În timpul meu liber dorm câteva ore și apoi lucrez în particular, în construcții. Pun gresie, faianță, muncesc la betoane, pun polistiren, din astea. Nu sunt chiar meseriaș, dar sunt între amator și meseriaș. Și fac asta de vreo 7 ani de când lucrez și la Carbogaz.”
Marian, spune-ne ce îți place cel mai mult în ceea ce faci aici?
Îmi place aproape cam tot. La ora actuală chiar îmi place tot ce fac. Nu-mi place vremea asta care ne-a zăpăcit și care ne-a terminat psihic pe toți.
Bine, sunt și niște chestii care mă deranjează, cum ar fi, la final de lună, când sunt minusuri, în sensul în care ies lipsuri. Astea nu-mi plac. Sunt multe produse care n-au codurile puse corect sau vin angajați noi, nu le explică cineva bine și tot așa. Și cade mai multă treabă pe noi. Și nu-mi place când se mută colegii între stații. În primul rând că te acomodezi cu clienții, începem și noi între noi să ne cunoaștem, apoi te duci în altă stație și o iei de la capăt și tot așa.
E greu să lucrezi cu oamenii. Îți dai seama, vin 400 – 500 de oameni pe zi, din ei și clienți fideli, care vin în fiecare zi, dar vin și dintre cei cu nasul pe sus și ne tratează urât și nepoliticos. Eu le vorbesc tot timpul frumos, le zic „șefu” sau „șefa”, le zic frumos, nu-mi vin exemple acum, dar nu te roagă frumos, zic doar „dă-mi si mie”, „fă-mi si mie”. Și tu trebuie să faci.
Eu sunt venit de aproape 18 ani în București, dar aici, la Carbogaz, lucrez pe platformă de 7 ani. Bine, o ajut și pe colega mea de tură în magazin, stau și la casă, fac tot ce e nevoie.
Ai o întâmplare frumoasă, o amintire de care-ți aduci aminte cu drag?
Au fost multe momente și frumoase si grele, ca peste tot. O singură dată îmi aduc aminte că am făcut o gafă mare. Eram în primul an aici și a venit un client care mi-a zis că-și lasă mașina pentru că i se stricase ceva, dar vine repede în câteva ore, pune piesa și pleacă. Eu am fost de acord, dar a venit după mașină abia două săptămâni mai târziu. Și șeful s-a supărat atunci pe mine și pe colega alături de care lucram în tură.
Altfel, eu mă înțeleg cu aproape toată lumea. Cel mai frumos a fost cu Angi, colega mea, cele mai frumoase zile și ture, cu ea le-am făcut. E de la mine din Pitești și m-am înțeles cel mai bine cu ea. Dar acum mă înțeleg și cu Violeta, ne ajutăm, îmi place să lucrez cu oameni din ăștia.
Marian, dar când nu lucrezi nici la Carbogaz, nici în construcții, ce faci?
Pai acasă eu stau la curte, și ce nu e de făcut într-o curte? Nu mai am animale, dar am vie și am toată ziua de lucru. Tai via primăvara, apoi mai e de stropit, e mult de muncă. Eu stau la țară, la curte pentru că nu îmi place la bloc. Prefer să am curte, să am treabă, să am păsări. Mă odihnesc numai alea 3 sau 4 ore de somn, și nici pe alea nu pot căci, dacă sunt prea obosit, nu pot să dorm bine.
Mă uit câteodată la unii tineri care vin aici și par atât de obosiți, dar… să mă scuzi că eu vorbesc direct așa, mai oltenește, că sunt de la Olt, de la vreo 15 minute de Scornicești, de unde a fost Ceaușescu.
