Articole

Ion, lucrător platformă Voluntari: „Mie îmi place cel mai mult să discut, să vorbesc cu oamenii care vin aici”

„Mie îmi place cel mai mult să discut, să vorbesc cu oamenii care vin aici. Ori, aici cunoști persoane noi, care pe parcurs îți devin și prieteni. Avem și clienți fideli care alimentează și deja avem rutina noastră.”

Ion are 39 de ani, un cuvânt bun pentru oricine și anul acesta a împlinit 2 ani de când face parte din echipa Carbogaz. 

Ion, povestește-ne despre tine, ce ai făcut înainte să vii la Carbogaz?

Înainte am făcut mobilă la comandă, apoi am fost taximetrist, apoi am venit aici. Mobilă la comandă nu am mai putut lucra din cauză că nu mi-a mai permis sănătatea, m-am îmbolnăvit la plămâni și n-am mai putut face efort. 

Apoi, pe taxi nu a mai mers treaba, cu pandemia și toate cele. Și apoi, un prieten mi-a propus să vin la benzinărie. Un prieten care a lucrat aici mi-a zis că se fac angajări și… am venit. Nu știam nimic în afară să alimentez, pentru că, atât timp cât ai mașină, știi să faci asta. Dar nu mi-a fost foarte greu să mă adaptez.

Fiind taximetrist vreo 6 ani, știam și foarte mulți dintre colegi, asa că nu mi-a fost deloc dificil. La început, ca la fiecare început, a fost cu stres, dar acum e ok, ne înțelegem foarte bine. Evident, ca la orice loc de muncă, mai sunt tot felul de mici conflicte, că deh, nu ne facem treaba tot timpul cum trebuie și de acolo încep mici discuții. Dar încercăm și le rezolvăm.

Ce îți place cel mai mult în ce faci aici?

Cel mai frumos aici? Mie îmi place cel mai mult să discut, să vorbesc cu oamenii care vin aici. Ori, aici cunoști persoane noi, care pe parcurs îți devin și prieteni. Avem și clienți fideli care alimentează și deja avem rutina noastră. Eu, pâna acum 3 luni, lucram la Popasului, iar acum am clienții care veneau să alimenteze acolo, și acum vin aici, la Voluntari, că m-am mutat eu. Pot colegii mei să vă confirme.

Și ce ți se pare cel mai provocator? 

Cel mai greu la muncă… să zic ultima tură de noapte. Nu pot să spun că nu m-am acomodat și aici, dar asta cred că e cel mai greu.

Ah, și când plouă sau când ninge, că e multă treabă de făcut pe-afară, dar ăsta ți-e serviciu. La orice loc de muncă sunt și dificultăți.

Am făcut multe recomandări, că sunt mulți băieți aici care sunt angajați pe recomandarea mea. Eu  le-am zis: „Vino, că uite e un salariu bun, un job stabil”. Oricine are nevoie de alimentare. Și acum sunt vreo 3 băieți pe care i-am învățat tot ce știu. 

În primul rând, să știi să vorbești cu clientul respectiv. E important sa-i vorbești frumos, să-l atragi să mai vină și a doua zi. Și, în rest, să-ți faci treaba de zi cu zi. Eu le-am spus: dacă îți faci treaba, aici e un serviciu de lungă durată. Iar eu, la altă benzinărie, nu m-aș duce. 

Ion, ce-ți place să faci după muncă?

Să mă plimb. Și prin oraș, și prin natură. Îmi place mult, m-aș plimba, ohoho, dacă ar fi după mine. 

/de

Luminița, șef birou administrativ: „Am învățat să fiu mai sigură pe mine”

„Am învățat să fiu mai sigură pe mine. Am învățat foarte mult de la doamna Șerban. Discuțiile cu ea m-au învățat foarte multe lucruri și m-au motivat. Înainte eram mai închisă în mine, mai timidă, nu aveam încredere prea multă în oameni. Bine, nici acum nu am, dar evident acum sunt mult mai deschisă. ”

Luminița are 46 de ani și e cea mai matinală de la birou. De 6 ani este una dintre cele mai calme colege ale noastre și face lucrurile cu încredere și simț de răspundere. Bea o singură cafea de dimineață, are câteva tabieturi personale și nu spune niciodată că nu se poate.

Luminița, mai ții minte cum a fost începutul tău în Cabogaz?

Da, cum să nu? Acum 6 ani am venit aici, chiar de la 1 Martie. Lucram ca secretară la o altă companie care se ocupa de instalații electrice și colaboram cu Carbogaz. La un moment dat, s-au ivit niște neînțelegeri cu angajatorul și, pentru că la Carbogaz veneam cu facturi și le cunoșteam pe fete, una dintre ele m-a sunat să mă întrebe dacă nu aș vrea să vin aici să lucrez. Eu nu știam contabilitate, dar a rămas să vin la interviu. Și, după câteva zile de rostogolit posibilitatea asta, am zis să încerc să vedem ce iese. Și m-am angajat. Mai întâi ca operator date, după care am început să înregistrez facturile – mi-a fost greu la început, dar am învățat repede.

Contează mult cum ți se explică un lucru. Pentru că, dacă nu ți se explică pe înțelesul tău sau cu aroganță, nu înțelegi. Eu aici am prins repede, că mi s-a explicat foarte bine. Și uite așa am învățat și contabilitate și astfel au trecut 6 ani.

Ce ai învățat despre tine în acești 6 ani?

Am învățat să fiu mai sigură pe mine. Am învățat foarte mult de la doamna Șerban. Discuțiile cu ea m-au învățat foarte multe lucruri și m-au motivat. Înainte eram mai închisă în mine, mai timidă, nu aveam încredere prea multă în oameni. Bine, nici acum nu am, dar evident acum sunt mult mai deschisă.

În rest, nu știu ce să spun. Totul a fost nou, pentru că venind din alte domenii – eu am lucrat în instalații electrice, construcții și spital – nu mai avusesem contact cu ce înseamnă o companie de carburanți. În plus, am făcut cursuri de manager de transport și consilier de siguranță și aici iar am învățat lucruri noi – de la cum se montează o priză, am învățat despre cisterne și alte lucruri despre care chiar nu știam. Totul a fost o provocare, dar am învățat foarte mult.

Ce apreciezi cel mai mult la Oamenii Carbogaz?

Spiritul de echipă. Cu toate că părem a fi distanțați, totuși suntem uniți. Și colaborăm unii cu alții foarte mult. Cel puțin la birou, unul fără altul nu se poate. Eu știu ceva, colega știe ceva și tot așa; ne consultăm, ne completăm. Suntem o familie. Eu sunt singură aici, în București, familia mea e la țară în Dâmbovița, iar majoritatea timpului mi-l petrec la birou, alături de colegi. Și chiar simt că am o familie! Petrec mai mult timp aici decât cu familia acasă.

Există vreun moment în timpul zilei de lucru care îți place cel mai mult?

Dimineața. Sunt singură, e liniște și îmi place foarte mult. Eu ajung prima la birou și vin mai devreme, pentru că, în acea ora până ajung ceilalți colegi este liniște și sunt eficientă, nu mă deranjează nimic, nici măcar telefonul nu sună. Apoi începe agitația, sună telefonul, mai vine cineva, mai vine un curier, sună un coleg din stație să îi dai o informație și tot așa.

Care sunt cele trei calități care te ajută să-ți faci treaba bine?

Cred, în primul rând că datorită faptului că sunt calmă. Rar îmi ies din fire. Îmi place să fac lucrurile bine, mă străduiesc să dau tot ce pot. Și nu mai știu. Atenția cred. Astea sunt: calmul, atenția și dorința de a fi bun în ceea ce faci.

Există vreun moment de care îți aduci aminte cu drag din acești 6 ani?

Nici nu știu ce să aleg. Mi-a plăcut petrecerea de Crăciun de acum câțiva ani. Mi-a plăcut foarte mult. Cred că, poate, din cauză că m-am simțit un pic copil și eu. Printre copii și ceilalți colegi din stații și de la birou, așa m-am simțit. Și uneori avem nevoie să ne simțim copii.

La ce te gândești când spui Carbogaz?

Familia mea.

Ce faci când nu ești la birou, cum arată timpul tău liber?

Nu prea am mult timp liber. Doar în week-end-uri și le petrec acasă, cu nepoții mei în vârstă de 7, 2 și un anișor. Ne jucăm și-mi place mult! Băiatul cel mai mare este feblețea mea și ne jucăm împreună orice joc îi trece prin minte. Mă pun la mintea lui și, când mă roagă așa frumos nu pot să-l refuz. Și-apoi, fetița de 2 anișori a început să vorbească și te bucură când spune orice.

Acum nu am mai avut vreme, dar înainte îmi plăcea să croșetez lucrușoare pentru copii și goblen, dar nu am mai avut timp să fac. Însă înainte mă calma lucrul de mână. Cam atât. În rest, munca e foarte importantă pentru mine.

/de

Adrian, îmbuteliator GPL – „Pe tura mea n-am văzut pe nimeni nemulțumit.”

„Îmi plac colegii, șefii – sunt corecți cu salariile, să ajungă la timp, să avem tot ce e nevoie. Eu am mai lucrat și în alte părți și am pățit să nu primesc salariul la timp. Te rugai de ei.”

Aurelian are 45 de ani, iar zilele acestea se împlinesc 5 ani de când lucrează alături de noi. Ne povestește că i-a plăcut să încerce de toate, a fost și șofer, și măcelar – dar cu toate acestea, nu i-a plăcut niciodată să-și schimbe serviciul prea des. În timpul liber îi place să pescuiască și să fie înconjurat de familie. 

Care este povestea care-l leagă de Carbogaz și, mai ales, de ce i se spune Adrian, și nu Aurelian? Afli imediat.

Nu-mi place numele meu. Toți îmi spun Adrian. 

De ce?

Pentru că îmi place mai mult. Și colegii, și șeful îmi spun așa. La fel și cei de acasă. Dacă întreabă cineva de Aurelian, nu prea știe nimeni despre cine e vorba. (Râde)

Care e povestea care te leagă de Carbogaz?

Într-o zi am oprit în stația de la Voluntari unde m-am întâlnit cu un prieten. L-am întrebat dacă nu cumva Carbogaz angajează. El mi-a zis să aplic, să mă duc la interviu. Asta am și făcut. A doua zi m-a sunat șeful să vin la muncă. 

Cum a fost trecerea la noul rol?

A fost foarte bine. Dacă nu-mi plăcea, nu mai stăteam atât de mult. 

Ai întâmpinat ceva provocări de-a lungul timpului?

Nu mi s-a părut nimic greu. La tura de noapte e mai dificil fiindcă trece greu și fiindcă e mai obositor. Dar chiar și așa, e mai liniște. Ziua în schimb, e mai multă agitație: vine marfa, trebuie să alimentezi, să aranjezi marfa în frigidere. 

Dar dacă te întreb despre ce îți place cel mai mult la ceea ce faci?

Îmi plac colegii, șefii – sunt corecți cu salariile, să ajungă la timp, să avem tot ce e nevoie. Eu am mai lucrat și în alte părți și am pățit să nu primesc salariul la timp. Te rugai de ei. 

Ce-ți place cel mai mult la #OameniiCarbogaz?

Îmi place că oamenii sunt liniștiți. Nu există certuri. Și că există înțelegere. Eu n-am avut probleme până acum cu nimeni. 

Există vreun moment de care îți aduci aminte cu drag?

Cred că găsești în fiecare zi câte un moment din ăsta. Poate cu un client care e mai amuzant și face glume – n-ai cum să nu râzi.

Dacă ar fi să dai un sfat, un gând bun unui coleg nou, ce i-ai spune? 

Păi chiar vine sâmbătă un băiat. Ce să-i spun? I-aș spune să-și facă treaba, să nu trebuiască altcineva să facă în locul lui. 

Care crezi că ar fi cele 3 calități care te ajută să-ți faci treaba bine?

Eu cred că mă descurc bine, acuma nu știu sigur. (Zâmbește) Aș zice că sunt liniștit, respect oamenii, sunt corect. 

Dar când nu ești la muncă, ce-ți place să faci?

Îmi place să mă duc la pescuit –îmi place să merg cu toată familia, să luăm și cortul mai ales dacă e frumos afară. Iar iarna, mă plimb prin oraș cu fetița mea. 

Cu ce cuvânt asociezi Carbogaz, Aurelian?

Viitor – cam așa ceva. 

Din magazin sau din bistro ce-ți place cel mai mult?

Toate îmi plac. Acum au adus ceva nou, niște cornuri cu cremă de alune, sunt foarte bune!

În final, pentru ce anume ai recomanda serviciile Carbogaz?

Toată lumea vorbește frumos cu clienții, și cei de la casierie, și noi. N-ar avea de ce să nu vină clienții. Pe tura mea n-am văzut pe nimeni nemulțumit.

/de

Viorel, lucrător pe platformă: „Mie îmi place să fac de toate: să fac curățenie, să bag motorină, să îi ajut pe clienții care vin aici”

„Mi s-a părut că-i un loc bun încă de la început. Mie îmi place să fac de toate: să fac curățenie, să bag motorină, să îi ajut pe clienții care vin aici, să le schimb un bec la mașină, orice e de făcut, eu fac.”

Viorel are 48 de ani în buletin și o energie copleșitoare. Nu stă locului cât e ziua de lungă și, din 2017 de când lucrează în echipa Carbogaz, a adunat câteva povești pe care, deși timid să le împărtășească, mărturisește că-i sunt tare dragi.

Mai ții minute cum ai ajuns la Carbogaz prima oară?

Daaaa, m-a recomandat colega care intra în liber, eu lucram la altă firmă de gaz, dar veneam des căci alimentam aici și așa m-a întrebat dacă n-aș vrea să mă angajez aici. Am depus CV-ul și imediat m-am angajat. Și, 5 ani mai târziu, sunt aici.

Ce ți-a plăcut cel mai mult?

Mi s-a părut că-i un loc bun încă de la început. Mie îmi place să fac de toate: să fac curățenie, să bag motorină, să îi ajut pe clienții care vin aici, să le schimb un bec la mașină, orice e de făcut, eu fac. Aici vin și mulți taximetriști și îi ajut și pe ei cu tot felul de mărunțișuri. Nu am ceva să spun că nu îmi place. Am lucrat și casier, la casă, sunt și pe platformă – aici îmi place mai mult că sunt tot timpul în mișcare, ori eu sunt un tip care nu am stare.

Și în timpul liber tot așa de activ ești?

Da! Nu prea am eu timp liber, că, după ce ies din tura de noapte, intru în libere, a doua zi mă odihnesc și a treia zi iar mă pun pe treabă și apoi iar la muncă. Mă mai duc la țară, la Giurgiu, la vreo 60 de kilometri de București și acolo merg la lucrat pământul. Tot eu și acolo trebuie să mă duc să fac, că am și acolo multă treabă. Eu n-am stare, îmi place să fac tot felul de lucruri. 

Ce e cel mai frumos la oameni care lucrează aici?

Toți colegii sunt serioși, ne avem bine cu toții, tragem toți la aceeași căruță. Dacă nu au timp cei de pe tura dinainte să bage marfa, o băgăm noi, dacă nu avem noi timp, o bagă ei și tot așa. Ne înțelegem bine, nu am avut neînțelegeri sau conflicte să nu le putem discuta.

Îmi place, facem curățenie, vorbim. Mă văd și peste 5 ani lucrând  – toți ne dorim asta, să fim sănătoși, să rămânem în același loc de muncă, să nu schimbăm.

Ai recomanda unui prieten să se angajeze în echipa Carbogaz?

Da, da, eu am adus deja doi colegi. Le-am zis că e bine să încerce și să vadă singuri, că e frumos și e stabilitate. Bine, ei au stat un an sau doi și apoi și-au găsit în altă parte, asta e treaba lor, dar eu am avut încredere să îi recomand. Am și prieteni aici, mi-am făcut și cunoștințe, am și clienți fideli. Ce să mai spun?

Mă duc, mulțumesc că m-ați ascultat, mă așteaptă clientul să îl alimentez!

/de

Camelia, operator date: „Dacă ești sănătos, te bucuri și de o cafea!”

Camelia este un om blând, cu o disponibilitate mare pentru a învăța ceva nou – mai ales dacă acel lucru o duce mai departe în profesie. A căutat mereu siguranța și plăcerea la locul de muncă, iar în viața personală a luptat pentru a-și găsi liniștea și libertatea. 

La Carbogaz ni s-a alăturat în 2019, iar de atunci este o colegă de nădejde în tot ceea ce înseamnă lucrul cu datele companiei. La 60 de ani, Camelia spune că este aproape pe culme. Ce înseamnă asta? Afli chiar acum:

„Sunt aproape pe culme! Eu consider că viața este ca un urcuș. Când ajungi sus pe culme, te uiți în spate și vezi de unde ai pornit, ce ai făcut, ce ai lăsat în urma ta. Sus pe culme înseamnă că deja ești la o vârstă. Deja ai experiență de viață și poți să treci peste unele lucruri mai ușor.”

În această călătorie, cum ți s-a întâmplat întâlnirea cu Carbogaz?

Ah, aici e o poveste lungă. Am lucrat 15 ani într-un institut de cercetare – un institut de motoare termice, dar care s-a desființat fiindcă nu mai existau fonduri de investiție în cercetare. Acolo lucra și fostul soț. Trebuia să-mi găsesc neapărat altceva de lucru. Am încercat prima dată la o firmă de construcții – unde m-am și angajat și am stat alți 15 ani. Până când firma a intrat în faliment. Iarăși a trebuit să-mi caut de muncă. 

Așa m-am angajat la un supermarket, casieră. Era ok, dar colegii erau foarte răutăcioși. Am învățat ce aveam de făcut, dar mi se părea că eram într-un film urât. La început voiam să muncesc, cu seriozitate, dar nu a mers. Nu m-am putut adapta. Nu am mai vrut. 

De aceea, a trebuit să-mi caut iar de lucru. Așa m-am mutat la o firmă de accesorii de mobilă. Am ajuns pe o poziție de facturare. Nu mi-am imaginat în viața mea că pot exista atât de multe accesorii de mobilă! A fost o aventură. 

Dar, în continuare, eram nemulțumită. Întrebam de foști colegi dacă nu știu vreun alt angajator fiindcă mie nu-mi plăcea ce făceam, voiam să mai încerc. Și într-o sâmbătă, o fostă colegă mă sună. „Cami, ți-am găsit de lucru!”. Întreb „Unde?”. „La o benzinărie!”. 

Am luat numărul, am sunat, am trimis CV-ul. Am așteptat o perioadă, deși îmi pierdusem speranța fiindcă la vârsta mea nu se mai angajează așa ușor – acesta este adevărul. Dar am fost contactată pentru interviu. Era în capătul celălalt al Bucureștiului. Eram oricum resemnată. Mă gândeam că trebuia să îndur accesorii de modă până ies la pensie. 

Dar am mai primit un telefon, eram angajată la Carbogaz. Am fost foarte fericită! Asta se întâmpla acum 3 ani. 

Cum a fost trecerea?

Eu lucrasem cu motorină la firma de construcții, nu-mi era neapărat necunoscut lucrul cu carburanții. Dar am dat peste un colectiv închegat, o atmosferă caldă, o energie bună și dacă aveam nevoie de ceva, imediat cineva se oferea să ajute. 

Vin cu plăcere la muncă. Nu trebuie să mă chinui. 

Dacă ar fi să dai un sfat, un gând bun cuiva care își caută un loc de muncă, ce i-ai spune? 

În primul rând, să facă ce îi place! Și să se implice în ceea ce are de făcut, să se dăruiască în ceea ce face, dar și să pună în balanță plusurile și minusurile când alege un loc de muncă. La Carbogaz admir că mereu se încearcă îmbunătățiri și că ești apreciat, că e un loc sigur – dar și tu trebuie să scoți ceva din tine. 

Ce-a scos mai bun locul acesta de muncă în viața ta, Camelia?

Am reușit să mă echilibrez, din multe puncte de vedere. 

Ai vreun ritual pe care îl faci când ajungi la birou?

Da, dimineața. Povestesc cu colegele, ne facem o cafea. 

Dar în timpul liber cum te relaxezi?

Îmi place foarte mult să citesc, dar în ultima vreme nu am mai reușit. Mai discut cu fiul meu, mai gospodăresc, povestesc cu mama mea – care trece printr-o perioadă grea, și atunci timpul meu liber este destul de ocupat. Dar sâmbăta, duminica, citesc. 

Care e singurul cuvânt pe care îl asociezi cu Carbogaz?

Cred că sunt mai multe. Seriozitate. Atmosfera de familie. Siguranță. Motivație. 

Dar dacă te întreb despre trei calități care te ajută în munca ta?

Aș zice că mă străduiesc să fiu cât mai serioasă, precisă și bună în tot ceea ce fac. Mă străduiesc.

Camelia, ce e important pentru tine acum?

Sănătatea. Dacă nu ești sănătos, nu prea poți să fii fericit. Dacă ești sănătos, te bucuri și de o cafea!

/de

Cristi, lucrător comercial: „Dacă-ți faci treaba, nu are cum să nu meargă bine.”

„Cel mai bine îmi amintesc momentul în care ne-am adunat, în anul cu pandemia, și am făcut petrecerea cu Moș Crăciun. Cred că acolo toată lumea s-a simțit cel mai bine, a fost un moment de neuitat pentru noi toți, cu tot pachetul de emoții și bucurie.”

Cristi este cel mai vechi angajat Carbogaz, iar anul acesta a împlinit 17 ani de când e în echipa noastră. E unul dintre cei care îi cunoaște pe toți clienții din stația Giulești și omul pe care ne putem baza oricând să îi învețe pe cei care vin să lucreze pentru prima oară într-o benzinărie. 

Modest, muncitor și întotdeauna cu o soluție, Cristi recunoaște că lucrurile nu sunt întotdeauna ușoare, dar e important să înveți să-ți placă ceea ce faci. La cei 41 de ani ai lui, Cristi recunoaște că tot ce își dorește în timpul liber e să petreacă cât mai mult la aer curat. 

Așa cum spuneam și la începutul poveștilor noastre, oamenii sunt liantul care leagă serviciile între ele. Și, cum fiecare în parte are vocea, personalitatea și muzica lui, cum am fi putut să nu-l luăm la întrebări pe primul nostru angajat? 

Cristi, cum e să fii cel mai vechi om din echipa Carbogaz?

E bine, cum să fie. Eu nici nu sunt genul de om care să mă mut dintr-o parte în alta. Acuși fac majoratul aici.

Mai ții minte cum a fost la angajare?

Pai la început nici nu am vrut să mă angajez, că mi-era frică. Era o stație de gaz la Sebastian și, stând în zonă, știam ce lume e pe-acolo și nu prea voiam să mă angajez. Dar, până la urmă, am venit de probă. Era un coleg pe atunci care era super de treaba și am reușit să îmi depășesc fricile. Dar la început mi-a fost teamă, n-am vrut să merg.

Eu aici am început ca operator GPL și acum sunt lucrător comercial. Lucram pe platou afară, nu prea voiam la casă, dar, într-o zi, din lipsă de personal, am ajuns să mă ocup eu de casă și, de atunci, am rămas aici și acum.

Dar dacă ai avea de alege, unde ai vrea să lucrezi?

Afară, pe platformă. La casă e mai stresant și nici nu-mi place prea mult să stau închis într-un singur loc. Bine, m-am obișnuit între timp, dar la început mi-a fost mai greu.

Îți aduci aminte de vreun moment memorabil petrecut cu oamenii Carbogaz?

Sunt foarte multe, dar cred că cel mai bine mi-l amintesc pe cel în care ne-am adunat, în anul cu pandemia, și am făcut petrecerea cu Moș Crăciun. Cred că acolo toată lumea s-a simțit cel mai bine, a fost un moment de neuitat pentru noi toți, cu tot pachetul de emoții și bucurie.

Care e singurul cuvânt pe care îl asociezi cu Carbogaz?

Stabilitate. Da. De toate felurile, dar stabilitate.

Ai făcut vreo gafă pe care ai vrea s-o povestești?

Am facut și gafe, nici nu cred că ai cum să nu faci. Dar nu-mi vine nici una în minte acum. Cea mai gravă de care îmi aduc aminte e că am bagat cantitatea greșită de benzină la o alimentare, dar s-a rezolvat repede.

Aici, eu sunt de pe vremea când era doar stație GPL. Lucrez în stația asta de vreo 10 ani. Oamenii aici mă știu. Am fost plecat vreo 2 ani la stația Andronache, și apoi m-am întors aici. Mi-am făcut si prieteni, am cunoscut mulți oameni. Am clienți despre care știu ce cumpără întotdeauna.

Ce îți place cel mai mult în ceea ce faci? 

Mă înțeleg bine cu toți colegii, și cu cei vechi și cu cei care vin aici să învețe. Eu zic că e foarte important asta, să ne înțelegem între noi, să ne respectăm, să ne rezolvăm singuri problemele. Dacă-ți faci treaba, nu are cum să nu meargă bine.

Ce ți se pare cel mai greu în ceea ce faci? 

Cel mai greu… probabil să îi înveți pe cei care vin pentru prima oară. Cel mai greu e pentru cei care nu au lucrat în comerț sau care nu au lucrat cu bani niciodată și care prind un pic mai greu cum se pun facturile și NIR-urile. Dar în rest, avem răbdare, le explicăm. La tineri e mai ușor, ei prind repede tot ce e pe calculator. Acum, recent, avem un coleg tânăr pe platformă care mai repede a învățat la casă.

Cristi, ce-ți place să faci în timpul liber, când termini munca?

Înainte era mai ușor de răspuns. După ce ieșeam de la muncă, mă urcam în mașină cu soția și copilul și plecam. Oriunde, afară din București. Nouă ne place mult la munte, de exemplu. Dar de când cu pandemia, nu am mai plecat cum obișnuiam.

Altfel, îmi place să stau cu prietenii, cum am ocazia plec, nu-mi place să stau acasă când sunt liber. Și nici nu sunt genul care să-și facă planuri. Trăiesc prezentul și clipa. Mai ales în vremurile astea, ce planuri să-ți faci?

/de

Radu Marius, îmbuteliator GPL: „Cu cât ești mai disciplinat și ordonat, cu atât ai mai multe de câștigat.”

„Știu că dacă îl rog pe colegul meu să mă ajute fiindcă întârzii două ore, să zicem, nu spune niciodată nu. Sau dacă el mă roagă pe mine, nu refuz. Ne ajutăm reciproc unul pe celălalt, iar asta e foarte bine de știut pentru toată lumea – nu doar pentru noi aici. Cu cât ești mai disciplinat și ordonat, cu atât ai mai multe de câștigat.”

Radu Marius împlinește 51 de ani în aprilie și crede că în viață cel mai frumos este să ajuți. Și-a dorit să facă un pas în față și să încerce ceva nou, așa că ne este coleg în echipa Carbogaz din 2018. Ce a făcut înainte, care i-au fost provocările și cum a ajuns să colecționeze adidași? Iată-i povestea: 

Cum ai ajuns să lucrezi la Carbogaz, Radu?

Am ajuns aici la chemarea unui prieten – asta pentru că voiam să încerc ceva mai nou. La acel moment lucram ca distribuitor de marfă în țară. Nu pot să spun că nu era bine, dar eram mai tot timpul plecat, nu prea stăteam pe acasă. Așa că am zis să fac un pas înspre mai bine. 

Și cum a fost pasul acesta?

A fost foarte bun. Indiferent de stațiile în care am lucrat, mereu m-am simțit aici ca într-o familie. Nu suntem toți uau, dar ne completăm unul pe celălalt – la colegi mă refer. Oricum mai mult stăm la muncă decât acasă. 

Dacă îți faci treaba bine, nu are nimeni absolut nimic cu tine, ba din contră, ești apreciat. Eu spun că începând cu șeful până la colegele de la birou, dacă ceri un sfat, ți se dă cu cea mai mare plăcere. Eu sunt mulțumit și din punct de vedere financiar, și pentru zilele libere, pentru tot.

Cum a fost trecerea la noul rol?

Să știi că am avut câteva zile în care mi s-a părut cam aiurea. Nu era complicat, știam să alimentez, dar nu știam cum e cu colegii, era ceva nou. Mereu ești văzut altfel când ești colegul nou, dar a trecut. 

Acum eu sunt cel care îi învață pe cei noi, le spun ce să nu facă, cum să nu greșească, le vin cumva în ajutor. Dar nu doar eu, și colegii mei – suntem toți din același aluat. Noi toți trebuie să fim ca roata la bicicletă, să facem lucrurile să se învârtă întruna. 

Ce frumos ai zis! Pe tine ce te-a ajutat să treci peste provocările de început?

Când am ajuns, mi-a spus prietenul meu să nu-mi fie frică, să întreb, iar dacă apare vreo greșeală, n-o să existe repercusiuni. Dar nici n-am greșit, mulțumesc lui Dumnezeu! Fiindcă se poate întâmpla să pui benzină în loc de motorină, am fost foarte atent în privința asta. Mă mândresc cumva cu mine că am putut să fac un pas în față. 

Ce apreciezi cel mai mult la #OameniiCarbogaz?

Știi care e chestia? Știu că dacă îl rog pe colegul meu să mă ajute fiindcă întârzii două ore, să zicem, nu spune niciodată nu. Sau dacă el mă roagă pe mine, nu refuz. Ne ajutăm reciproc unul pe celălalt, iar asta e foarte bine de știut pentru toată lumea – nu doar pentru noi aici. Cu cât ești mai disciplinat și ordonat, cu atât ai mai multe de câștigat.

Care crezi că sunt acele trei calități care te ajută să-ți faci treaba bine?

În primul rând, sunt foarte corect. Apoi, sunt punctual – eu ajung chiar și mai devreme, asta mă face să stau liniștit, să beau o gură de cafea relaxat. A treia… s-o spună ceilalți despre mine! (Râde) 

Ce-ți place cel mai mult la ceea ce faci, Radu?

Totul îmi place. Am multe de făcut și-mi place că sunt așa ca un spiriduș dintr-un loc în altul. 

De unde îți iei atâta energie?

De la cafea! (Râde) Și de la băiatul meu… Are 25 de ani și trebuie să muncesc pentru el. El locuiește în Germania și când vorbesc cu el și-mi povestește despre planurile lui, mereu capăt și eu energie. 

Dar în timpul liber ce-ți place să faci?

Ah, să fac mâncare, zici că am o nebunie! (Râde) Mâncarea și cumpăratul de adidași – astea sunt cele două hobby-uri ale mele. La mâncare gătesc și sarmale, ciorbă de burtă, cârnați, de toate. Preferata mea e tochitura – îmi place să o gătesc, dar și s-o mănânc. 

Și cu adidașii care e povestea?

Ah, trebuie să-mi cumpăr o dată la două săptămâni o pereche nouă! Mă uit mereu la modele noi, faine. Nu știu de unde mi se trage, dar s-a deschis așa o poftă. Sora mea zice că sunt prea excentric cu chestia asta, că am prea mulți. Și eu zic „Lasă că mai dau din ei!”. (Râde) Plus că am și grijă de ei, îi întrețin bine. 

În final, pentru ce anume ai recomanda serviciile Carbogaz, Radu?

În primul rând, pentru că prețurile sunt mici și pentru oamenii de aici. Când apare un client, eu mă duc imediat să-l ajut. Dacă vrea, foarte bine. Dar dacă nu, îmi văd de treaba mea. 

/de

Elena, lucrător comercial: „E foarte important să te poți baza pe colegii tăi.”

„Dacă e să spun ce-mi place cu adevărat: bucătăria. Mă relaxează, îmi place să gătesc orice, am și rețetele mele, dar încerc și lucruri noi.”

Elena are 49 de ani și pasiunea ei pentru gătit ne-a molipsit pe toți. În aprilie, împlinește 3 ani de când lucrează în echipa Carbogaz și e unul dintre oamenii care te întâmpină cu zâmbetul pe buze când ceri cafeaua preferată.

Elena, cum ai ajuns să lucrezi în echipa noastră?

Sincer, din întâmplare. Când era stația din Andronache, soțul meu alimenta acolo mașina și, într-una din zile a văzut un anunț, iar cum eu căutam de muncă, am zis să încerc. Voiam să văd dacă mă descurc, pentru că nu mai lucrasem niciodată în benzinărie. 

Înainte am lucrat în hipermarket, pe post de casier. Practic, tot în comerț, dar în alt domeniu. Și la început nici nu eram prietenă cu calculatorul, iar aici m-am împrietenit, că a trebuit. Prima oară când am avut de făcut ceva cu calculatorul, am zis că nu o sa mă descurc. Ba chiar, la început, când am intrat pe post, am zis că dacă rezist o săptămână, e mult.

Ți se părea greu?

Nu era greu, dar era foarte diferit de ce făcusem eu până atunci. Responsabilitatea era oricum și unde lucram înainte, ca și aici. Înainte, la hipermarket eram șef adjunct de tură și mă învățasem cu responsabilitățile postului, dar dintr-un domeniu alimentar în domeniul carburantului, e diferit. Că altfel, cu vânzarea, cu oamenii, eram obișnuită.

Ce îți place cel mai mult în ceea ce faci?

Îmi place să stau la vânzare. Da, mie chiar îmi place interacțiunea cu oamenii. Și dacă nu ne cunoaștem, tot ne împrietenim. Eu locuiesc aici, în zonă, sunt aproape de muncă. Și la Adronache când am lucrat înainte, eram foarte aproape. Apropierea de casă e foarte importantă, mai ales cu traficul care e acum… Aici de acasă, mă aduce soțul, mă aduce ginerele, imediat ajung la muncă.

Dar revenind. Acum, după 3 ani de zile, chiar nu mi se mai pare nimic greu sau imposibil. Și dacă nu știi ceva, suni și întrebi la birou, vorbești cu Cristina, cu Angela, cu Luminița, cineva te ajută să dai de capăt unei probleme.

Și dacă tot ai pomenit de colegii tăi, ce îți place cel mai mult la oamenii Carbogaz?

Cel puțin echipa cu care lucrez eu, sunt oameni foarte ok. Am avut la un moment dat un coleg, un domn de vreo 60 de ani, care a fost nevoit să renunțe din cauza sănătății. Ba chiar l-am sfătuit să renunțe, că îi era foarte greu, mai ales pe turele de noapte, când era foarte agitat. Dar era atât de energic că aproape alerga tot timpul. Ăsta e doar un exemplu, pentru că toți colegii mei sunt foarte ok și dedicați clienților care vin aici.

Dar dacă ai avea un singur cuvânt care să îi descrie pe oamenii Carbogaz, ce cuvânt ai folosi?

Că sunt săritori, ajutători. În momentul în care ai o problemă, poți să pui liniștit baza în cineva. E foarte important să te poți baza pe colegii tăi. 

Elena, ce îți place să faci după ce termini munca?

Merg acasă (râde). După 12 ore de stat în picioare e destul de solicitant și fizic, și psihic – pentru că lucrezi cu foarte multe persoane. Bine, acum depinde mult și de tine ca persoană, cum ești construit. Important e să fii tu maleabil. Dar în general, la noi, clienții sunt foarte drăguți. Și bine, printre ei mai sunt și… ca în orice pădure.

Avem și clienți fideli, despre care știm ce țigări fumează, ce își cumpără, ce cafea preferă. În momentul în care ne întâlnim zi de zi, zi de zi, deja devine ca acasă: îi cunoști pe fiecare, le înveți preferințele și capriciile.

Acasă, ordinea de zi cu zi: treabă, mâncare, curățenie, tot ce e nevoie. Eu m-am căsătorit de tânără, am și trei copii – la 17 ani fără trei luni aveam primul băiat. Astăzi am și 4 nepoți!

Dar dacă e să spun ce-mi place cu adevărat: bucătăria. Mă relaxează, îmi place să gătesc orice, am și rețetele mele, dar încerc și lucruri noi. Zilele trecute am făcut icre, pentru că ai mei sunt topiți de ele și toată lumea din familie mi-a cerut să fac. Altfel, cel mai mult îmi place să fac sarmale și tort de casă.

Acum, sincer, și dacă nu știi să faci ceva, dai drumul la telefon și urmezi o rețetă pas cu pas, dintr-un video. Nici nu are cum să nu-ți iasă!

/de

Tudor, casierie: „Pur și simplu, nu credeam că sunt în stare să fiu casier.”

„Eu nu știam că sunt capabil să fiu casier. Pur și simplu, nu credeam că sunt în stare. Mă gândeam că e prea greu să fii atent la atât de multe lucruri. Dar uite că asta am descoperit. Mulți nu credeau că pot, chiar și colegii sau familia. Mă simt foarte bine fiindcă am dovedit că pot.”

Tudor e un om rezervat. Are 45 de ani și spune despre el că e o persoană tăcută, nu-i place să vorbească mult. Dar ne-am așezat la vorbă și totul a decurs foarte bine. Lucrează la noi de 8 ani, a schimbat mai multe stații, dar cea din Colentina îi vine cel mai bine. Când l-am întrebat despre un moment fericit, a recunoscut că schimbarea de la operator GPL la casierie a însemnat mult pentru el.

Cum i-a fost și ce provocări a întâmpinat? Afli imediat.

Mai ții minte cum ai ajuns să lucrezi la Carbogaz, Tudor?

Da, da. Am venit prin intermediul unui văr de-al meu, care lucra atunci la Carbogaz. S-a ivit atunci un post liber și am venit.

În ce an se întâmpla asta?

Se fac 8 ani deja, în 2014 am ajuns, undeva prin mai.

Ce făceai înainte? Care a fost parcursul tău până aici?

Am avut mai multe etape. Am fost și liber profesionist, am lucrat și într-un angro, iar următorul a fost acesta. La început am fost angajat ca operator GPL și nu știu cum s-a ivit ocazia, că șeful mi-a propus să lucrez la casierie – a fost ceva spontan.

Cum a fost schimbarea?

N-a fost ușor, la casierie e mult mai greu decât afară, e mai multă responsabilitate, mai multă atenție, și cu facturile, și cu clienții. Am încercat totuși, mi-a plăcut și probabil de aia am și învățat repede ce am de făcut.

Eu n-am stat în perioadă de probă, am intrat direct în treabă.

Ce ți s-a părut greu la început?

Cu clienții eram deja obișnuit, îmi plăcea că aveam deschiderea să comunic cu oamenii, timpul trece mai repede așa. Ca provocări, cam totul a fost greu. Când ești în probă, cineva are grijă de tine, stă în spatele tău și îți mai arată.

La mine n-a fost așa, m-am descurcat singur. Dar dădeam telefoane, întrebam colegii, așa am reușit să învăț: să bag facturile, să dau schimbul de tură. Cam o lună de zile mi-a fost mai greu. Îmi place ceea ce fac, altfel nu stăteam atât timp aici.

Ce-ți place cel mai mult la ceea ce faci?

N-am ce să spun, toate îmi plac. Să dau schimbul îmi place 100% fiindcă e sfârșit de zi și plec acasă. (Râdem)

Există vreun moment de care îți aduci aminte cu drag din aceștia 8 ani?

Este unul. Eu aveam deja vreo 6 ani de când lucram afară. Un moment care m-a bucurat a fost când am trecut la casierie. Am scăpat de ploaie și de frig. Am simțit-o ca pe-o avansare.

Ai învățat ceva nou despre tine din rolurile astea pe care le-ai avut la Carbogaz?

Sigur că am învățat. Eu nu știam că sunt capabil să fiu casier. Pur și simplu, nu credeam că sunt în stare. Mă gândeam că e prea greu să fii atent la atât de multe lucruri. Dar uite că asta am descoperit. Mulți nu credeau că pot, chiar și colegii sau familia.
Mă simt foarte bine fiindcă am dovedit că pot.

Dar care crezi că sunt acele 3 calități care te ajută în munca pe care o faci?

Nu pot să răspund eu la întrebarea asta. Cred că doar trebuie să îți dai interesul și să îți placă ceea ce faci.

Ce îți place cel mai mult la #OameniiCarbogaz?

Am lucrat pe mai multe stații, dar parcă tot cu colegii de aici mă înțeleg cel mai bine. Ne ajutăm între noi. Colegele mele au 10 și 14 ani de experiență aici și mă ajută când poate nu sunt sigur de ceva. Ne susținem unul pe celălalt.

Cu ce cuvânt asociezi Carbogaz, Tudor?

Siguranța zilei de mâine.

Dacă ai recomanda serviciile Carbogaz unui prieten, ce i-ai spune?

Vreau să spun că aici sunt cele mai mici prețuri – că până la urma asta îl interesează pe client. Plus, totul e de calitate. Chiar și cafeaua!

/de

Florentina, lucrător comercial: „Dacă ești echilibrat și atent, cel puțin pentru mine, nu e nimic greu.”

„Hehe, eu aș mai avea încă 20 de ani până la pensie și, dacă ar da Dumnezeu, aș vrea să rămân aici până atunci. Am foarte multe atuuri, sunt și aproape de serviciu, aici mi-am cunoscut soțul. Mă leagă foarte multe, nu cred că aș schimba dacă aș avea de ales.”

Florina lucrează de 12 ani alături de noi și o găsiți în stația Colentina, gata să vă însenineze ziua și să vă ajute în orice. Florentina e cea care așază marfa la raft și mărturisește că ar vrea să iasă la pensie de la Carbogaz. Are 40 de ani, dintre care, în ultimii 12 ani lucrează în echipa noastră, majoritatea în această stație, după ce a mai lucrat în stațiile de la Sebastian și Andronache.

Au trecut 12 ani de când lucrezi la Carbogaz. Mai ții minte cum era la început?  

Da, cum aș putea să uit? Plecasem din restaurantul unde lucram de 7 ani și unde eram șef de tură. Acolo mă ocupam de comenzi, de angajați, de diverse. Numai că… am fost nevoiți să plecăm și eu am ținut o legătură strânsă cu o fata alături de care lucram acolo. Iar după ce ea s-a angajat aici, m-a sfătuit si pe mine să vin și să încerc. 

Așa am ajuns să lucrez și eu la Carbogaz. Am venit o zi și, sincer, nu mi-a plăcut. Venisem de la lucrul de 8 ore, la lucrul pe ture și mi se părea foarte obositor. Dar după o lună și ceva cred că m-am răzgândit, așa că am revenit prin septembrie, m-am obișnuit repede și de atunci n-am mai plecat de aici.

Ce îți place cel mai mult? Ce te face să rămâi aici?

Principalul motiv, pe lângă condițiile de muncă si faptul că suntem că o familie, deci primul motiv e acela că aici mi-am cunoscut soțul. Da, da!

Suntem de 11 ani împreună, anul trecut am făcut și nunta, iar eu sunt foarte legată de locul acesta. Soțul meu nu a lucrat niciodată aici, l-am cunoscut fiind vecin, stătea pe aici aproape și așa ne-am întâlnit. Cred că asta m-a făcut să rămân. 

La argumentul ăsta foarte personal aș adăuga și stabilitatea, încrederea, loialitatea și corectitudinea angajatorilor față de noi. Pentru că am mai lucrat și în alte părți unde nu am fost plătită și știu ce înseamnă. Am lucrat vreo două luni înainte într-o cofetărie și îmi aduc aminte că nu am luat nici un ban, pentru că, spuneau angajatorii „cofetăria era nou deschisă și nu aveau încasări” din care să-și plătească angajații.

Ori aici, întotdeauna s-au ținut de cuvânt. Întotdeauna! Iar acum, cu turele m-am obișnuit, nu mai am nici o problemă, ba chiar îmi plac!

Florina, povestește-ne un moment care te leagă de Carbogaz?

Nu știu, sunt multe, multe. Petrecerile de Moș Nicolae, de exemplu, la care particip și eu deși nu am copii. Maratonul de pe Văcărești, ședințele pe care le ținem împreună o dată la câteva luni și unde nu suntem tratați ca niște angajați, sub nici o formă. Suntem așteptați la birou cu suc, cafea și pateuri. Nu știu, sunt multe momente memorabile.

Îți aduci aminte și de vreo gafă pe care ai făcut-o?

Gafe? Cred că la început am făcut multe trăznăi. Cred că tot ce ține de acte, mai degrabă. Greșeam NIR-uri, eram stresată că am greșit, dar totul se rezolvă într-un fel sau altul. Ce-i drept, lucram și în cu totul alt sistem, cel de acum e mult mai simplu.

Ce îți place cel mai mult într-o zi de muncă? 

Eu sunt așa, fixistă, de fel și îmi place foarte tare să am marfa aranjată într-un anume fel. Asta pot aproba și colegii mei. Îmi place să fie totul la linie, să aranjez marfa frumos, să-ți facă plăcere când intri în stație.

Dar, serios, îmi place tot ce fac, nu am nici o provocare, nu-mi dă nimic bătaie de cap. Au fost multe schimbări în bine în ultimii ani, toate menite să ne ajute, să ne ușureze munca. Eu am început să lucrez aici când stația asta era nou deschisă, iar acum totul s-a simplificat, sistemul e mult mai ușor de operat.

Ce îți place cel mai puțin la ceea ce faci? 

Cred că ce nu-mi place este când vine un client de dimineață care îți strică toată ziua. Se întâmplă să vii așa drăguț la muncă și binedispus, și de la prima oră să ți se întunece ziua. Dar nu putem controla asta. 

Cu bune, cu mai puțin bune, te mai vezi lucrând aici încă 12 ani?

Hehe, eu aș mai avea încă 20 de ani până la pensie și, dacă ar da Dumnezeu, aș vrea să rămân aici până atunci. 

Am foarte multe atuuri, sunt și aproape de serviciu, aici mi-am cunoscut soțul. Mă leagă foarte multe, nu cred că aș schimba dacă aș avea de ales.

Ce îți place să faci în timpul tău liber, când nu ești la serviciu?

În general mă duc la mama, pentru că de un timp tata nu mai e și îmi place să-i țin companie mamei. Apoi, mai ies cu cățelușii mei – am unul mare de curte, și în casă am doi caniși mici, pe care îmi place să-i plimb în parc. 

În rest, mă mai răsfăț și eu, mă duc la manichiură. De gătit nu îmi place, probabil pentru că am lucrat multă vreme în restaurant. Noroc cu soacra mea, ea gătește foarte bine. Dar îmi place să fac curat – în prima zi dintr-un liber spăl și calc. Iar o dată la două luni mergem în locul nostru special, în Sâmbăta de Sus. Nu prea ai ce vizita în afară de Mânăstirea de acolo, dar e atât de relaxantă atmosfera și aerul atât de proaspăt, că n-am dormit nicăieri cum am dormit acolo.

Florina, cu ce cuvânt ai asocia cu Carbogaz?

Familie. Și stabilitate.

Cum sunt clienții voștri?

Majoritatea sunt clienți fideli, din cartier de aici, și sunt aceeași în fiecare zi. Ajungi să îi cunoști, să știi ce fumează, ce cafea beau. Am un client pe care doar când îl văd la gaz, mă duc deja să bag fisa de cafea în aparat și îl aștept cu cafeaua făcută. De multe ori doar îi vezi la pompă alimentând și deja îți pregătești ce vor. E familiar, devine și obișnuință, dar totul vine de la sine și asta e foarte frumos.

Cum e echipa voastră?

Întotdeauna ne-am ajutat. Eu, cel puțin, am fost ajutată ori de câte ori am avut nevoie. Sigur, sunt și momente când ne mai ciondănim, ne mai ambalăm, dar rezolvăm. Poate că mă supăr pentru că a venit marfa mai târziu și trebuie să bag eu facturile sau poate că rămân să așez eu marfa la raft și altele. Dar le rezolvăm de fiecare dată între noi, pașnic și de cele mai multe ori, cu simțul umorului.

Care crezi că e cel mai frumos lucru la Oamenii Carbogaz?

Cel mai frumos lucru la oamenii Carbogaz e că sunt săritori. Cred că acesta e cuvântul. Repet, eu dacă am avut probleme, am fost ajutată. N-am putut ajunge, am dat un mesaj și s-a rezolvat, cineva s-a oferit să-mi țină locul. Ne-a scris o colegă că nu poate ajunge, imediat se găsește cineva să îi țină locul. Pentru că se întâmplă tot felul de lucruri, ai o ședință la școală, mergi la dentist, știu eu?

Majoritatea celor care lucrează acum în celelalte stații au plecat de aici. Și, în plus, asta nu e o muncă urâtă și nici grea. Dacă ești echilibrat și atent, cel puțin pentru mine, nu e nimic greu. Pentru mine a devenit chiar foarte ușor: doar traversez strada și am ajuns la muncă.

/de