Articole

„Am simțit nevoia să ne mișcăm dintotdeauna.” Doar că între timp instrumentele pe care le-am folosit pentru a călători, a ne deplasa, a explora au contribuit din ce în ce mai mult la supraaglomerare urbană și la poluare. În materialul de astăzi, din proiectul „Combustibilii viitorului”, creat în parteneriat cu CoverStories, atingem subiectul mobilității și al transporului viitorului.

 

Printre altele, vei citi despre:
  • Efectele schimbărilor climatice resimțite mai ales de oamenii care stau mai aproape de natură
  • Soluții pentru o mobilitate verde, flexibilă și echitabilă – printre care și o tehnologie pe bază de levitație magnetică
  • Rezistența la schimbare și scepticismul oamenilor atunci când vine vorba de schimbare

 

Vă invităm la o lectură profundă despre:

 

Suntem implicați personal în scrierea viitorului nostru colectiv. Această relație subtilă, dar logică și directă în același timp, este cea care leagă alegerile noastre personale, de zi cu zi, cu destinul colectiv.

Nu este vorba de salvarea, abstractă, a unei planete care poate supraviețui foarte bine omului. Pe scurt, este vorba de a ne păstra umanitatea, de a găsi un mod sustenabil de a fi, de a gândi și de a acționa, care să ne permită să trăim într-o simbioză respectuoasă cu ecosistemul care ne găzduiește și ne înconjoară.

Diana Serban – CEO Carbogaz – vorbește despre asta împreună cu Cover Stories. Să citim articolul împreună:

https://coverstories.ro/sustenabilitate-si-economie-morala-interviu-cu-diana-serban-ceo-carbogaz/


Acest material face parte din proiectul Combustibilii viitorului creat în parteneriat cu Cover Stories.

Interviu cu Iustin Iftime, Product Manager Bulb UK


Un nou episod al călătoriei noastre în Combustibilii viitorului,  proiect creat în parteneriat cu Cover Stories.
De data aceasta ne concentrăm pe soluțiile de energie alternativă disponibile, prin cuvintele și experiența lui Iustin Iftime, Product Manager la Bulb.

Iustin ne însoțește pe un drum în care descoperim diferențele dintre energia convențională și cea regenerabilă în țara noastră, punând accentul pe responsabilitatea și implicațiile zilnice atât la nivel personal, cât și la nivel industrial.


Trăim în era în care inovația e cheia sol a vieții: putem asculta muzica noastră, fără a avea căști, descoperim vaccinuri pentru o pandemie globală, construim case inteligente. Însă, în tot acest timp, rămânem fără natură. Ce lăsăm în urma noastră?

În cel mai nou volum ,„O viață pe planeta noastră”, Sir David Attenborough vorbește, după cei 94 de ani ai săi trăiți pe planeta Pământ, despre viitorul șubred și neprietenos spre care ne îndreptăm fulgerător de repede. Concluzia e simplă și poate fi extrasă din cei 3 metrici de mai jos.

1937

2020

Populația planetei: 2,3 miliarde

Populația planetei: 7,8 miliarde

Carbon în atmosferă: 280 părți / milion

Carbon în atmosferă: 415 părți / milion

Regiuni sălbatice rămase: 66%

Regiuni sălbatice rămase: 35%

Care sunt soluțiile? 

Una dintre cele mai populare, ieftine și la îndemână este trecerea la energiile curate, regenerabile. Iar pentru a aprofunda subiectul energiilor verzi în Europa, am discutat cu Iustin Iftime, Product Manager la Bulbcea mai mare companie de energie regenerabilă din Marea Britanie.

Iustin, pentru că în România piața de energie electrică s-a liberalizat abia de anul acesta, mi-aș dori să înțeleg mai bine diferența dintre energia clasică și cea regenerabilă.  

Propun să abordăm problema din trei perspective: din unghiul consumatorului, al mediului și al companiilor. 

  1. Din punct de vedere al consumatorului nu e nici o diferență. Curentul electric nu se va opri și este același curent electric, indiferent de sursa din care provine. Cât privește gazul, e o resursă fosilă; există și surse de biogaz, dar ele nu pot acoperi cererea consumatorului, așa că pentru gaz, doar 10% vine din resurse regenerabile, restul urmând să vină din resurse compensate cu certificate verzi. Cam acesta ar fi din punct de vedere al consumatorului. E unul dintre cele mai facile lucrurile pe care un consumator poate să le facă pentru a contribui la reducerea impactului efectelor schimbării climatice. 
  1. Din punct de vedere al mediului, lucrurile stau complet diferit. Foarte diferit. Energia regenerabilă provine din hidrocentrale, centrale eoliene și panouri solare. Mai există și alte resurse, dar au o pondere mult mai mică. 

Aici, diferența cea mai mare provine din faptul că energia tradițională venea din centrale termice care funcționau pe cărbune și emiteau mult carbon în atmosferă sau centrale pe gaz, acestea fiind cele mai mari – evident arderea cu combustibili fosili, emit mult carbon în atmosferă, care duce la creșterea temperaturii medii a planetei, ceea ce duce la schimbările climatice pe care le putem simți deja de câțiva ani pe propria noastră existență. 

  1. Și astfel ajungem și la perspectiva companiilor. În mod tradițional energia regenerabilă era mai scumpă, pentru că era dificil de obținut. Ce s-a întâmplat în ultimii ani însă, este că multe companii tinere – cum e cazul Bulb – au investit în energie regenerabilă și au creat cererea, ceea ce a condus ca și investițiile în industria regenerabilă s-o urmeze.

Astfel, investițiile în energie regenerabilă au crescut și, odată cu ele, a crescut și producția de energie regenerabilă și iată cum, prețul a scăzut. 

De aceea, acum, energia regenerabilă nu mai e mai scumpă decât energia tradițională. 

Mesajul cheie este că, pentru consumator nu este nici o diferență. 

Cum poluează energia electrică și care sunt elementele care afectează mediul?

Am vorbit de emisiile de carbon, dar acesta e doar efectul ultim al poluării. 

Extracția de gaz și petrol presupune fie defrișarea unor păduri sau exploatări care afectează viața sălbatică a regiunii respective. Apoi, vorbim despre exploatările marine, care, de multe ori au avut accidente și au poluat viața din mări și oceane, cu efecte ireversibile. 

Gazul afectează foarte mult curentul electric pentru că majoritatea centralelor tradiționale sunt pe gaz, cel puțin în Vestul Europei. Locul de extracție și transportul în jurul lumii (barjele transportatoare poluează la rândul lor) sunt cele două elemente care modifică starea naturală a mediului.

Apoi, arderea în sine generează emisii nocive

Centrala Electrică Solară Ouarzazate din Maroc, cea mai mare centrală de concentrare a energiei solare din lume, concepută să producă electricitate și pe timpul nopții, grație unui sistem de stocare a energiei în sare topită (@Xinhua / Alamy Live News)

Energia verde presupune captarea unor elemente care există indiferent dacă noi le captăm sau nu. Soarele va apărea și dacă îl vom „culege” cu ajutorul panourilor solare și dacă alegem să nu facem asta. 

Da, corect. Captarea energiilor regenerabilă necesită un grad tehnologic mai ridicat și în același timp necesită un management responsabil. Un exemplu sunt hidrocentralele și lacurile de acumulare. Și ele sunt pot dăuna unui ecosistem local dacă nu sunt făcute corespunzător. Dar au, ca impact net făcut în mod responsabil, un impact cu mult mai mic decât energia provenită din hidrocarburi. 

 

Iustin, care sunt coordonatele sustenabilității când vorbim despre industria energiei? La ce ne uităm?

Sustenabilitatea în energie se referă la producția, distribuția și consumul de energie într-o manieră care nu afectează mediul înconjurător sau îl afectează într-o foarte mică măsură. 

Acum, dacă ar fi să tăiem conceptul în felii, despre producție am vorbit până acum. Dar pe lângă emisiile cauzate de producției, mai sunt și alți factori. 

Distribuția – de la locul extracției resurselor până la locul de consum, diferite tipuri de energie pot avea un impact mai mic sau mai mare asupra mediului. Pe de o parte, transportul hidrocarburilor în jurul lumii. Pe de altă parte avem energia solară cu un cost mai mic asupra mediului când vine vorba de transportul energiei. 

Când vine vorba de consumator, aici am spus deja că lucrurile nu se schimbă. Însă, unii consumatorii care nu au acces la o rețea de energie au avut până acum opțiunea generatoarelor – care funcționau cu resurse bazate pe combustibili fosili. O soluție este utilizarea bateriilor, iar asta poate să facă consumul unui utilizator, mai verde, pentru că bateriile pot fi încărcate dintr-o sursă verde.

 

Ce se întâmplă cu stocarea energii regenerabile? 

Energia solară are aspectul de volatilitate în timpul zilei și a producției, ceea ce înseamnă că stocarea devine o problemă. Restul, cea eoliană și cea hidroelectrică, nu au această problemă pentru că se pot produce și în timpul nopții. Va fi o perioadă de tranziție – repet, nu există nici o modificare pentru consumatori –  în care eu cred că urmează ca ponderea centralelor eoliene și hidro să crească, ceea ce va însemna că volatilitatea va fi redusă, iar la această reducere vor contribui și bateriile, în special cele de mărime de mărime industrială. 

Un exemplu: bateriile cele folosite în Australia de Tesla, care au pus la dispoziția unui oraș baterii care stochează energia pentru un întreg oraș. 

De ce merită să ne preocupe energia regenerabilă? 

Dacă vorbim de România, cred că e important să ne preocupe energia regenerabilă ca cetățeni ai Uniunii Europene. De ce zic asta? Pentru că în funcție de gradul de dezvoltare al unei țări, impactul sustenabilității este diferit. Adică, noi avem un nivel de viață care ne permite să avem curent electric non-stop, să avem apă potabilă la robinet și nu ne punem problema alimentației. Ori, acesta nu este cazul țărilor de peste tot din lume, aceste facilități nu sunt accesibile tuturor și lucrurile stau diferit. 

Revenind, dacă vorbim de România, cea mai mare provocare legată de energia regenerabilă este legată de riscul schimbării climatice. Și cred că aici putem să ne traducem ce înseamnă schimbare climatică pentru fiecare dintre noi. 

Dacă planeta se încălzește prea repede, primul lucru pe care îl vom simți, vor fi dezastrele naturale.

 

Furtuni, secetă, furtuni de nisip, inundații, fenomene meteo inexplicabile.

Exact. Deja ele s-au văzut în ultimii ani în furtunile care au lovit SUA și care se formează deasupra Oceanului Atlantic, în topirea ghețarilor de la Polul Nord care determină creșterea nivelului mărilor și oceanelor, ceea ce va însemna probleme pentru orașele aflate pe coastă. Și, cum cea mai mare parte a omenirii – în jur de 70% – locuiește pe coastă, aproape de surse de apă, o creștere cu 20 – 30 cm a apei mărilor și oceanelor poate inunda suprafețe vaste de uscat și orașe întregi. 

Riscul cel mai mare e legat e dezastrele naturale, pentru că survin cu costuri foarte mari. Deși vorbim despre ele ca despre un exercițiu abstract,  în momentul în care se întâmplă, costurile sunt extrem de mari și plătesc pe termen lung. Cred că un exemplu foarte bun este pandemia care ni se întâmplă și care, acum 2 – 3 ani ar fi părut un scenariu de film nerealist, iar acum vedem care sunt costurile financiare, de viață si de schimbare a stilului de viață pentru noi toți. 

Pentru România, un alt exemplu palpabil este iarna. Reducerea cantității de zăpadă din ultimii ani poate duce la reducerea resurselor de apă. Nu mai ninge la munte, râurile nu mai auz bazin de unde să curgă, volumul de apă scade. Un exemplu unde s-a întâmplat deja acest lucru este California. Acolo apa este raționalizată și au ajuns să fie temperaturile atât de ridicate, plantații atât de uscate,  încât se întâmplă o mulțime de incendii naturale.

Un dezastru natural similar poate veni din furtuni sau din inundații, la fel, cu costuri uriașe. 

Și aici se pune întrebarea: merită să avem costurile astea când putem să facem ceva pentru a le preveni? Cred că, dacă am fi cu 2 ani în urmă și am ști ce înseamnă o pandemie, toată omenirea ar investi mult mai mult în prevenirea ei și în sistemul medical. 

Vrem să ne luăm acest risc, știind care sunt costurile sau vrem să facem ceva astfel încât să reducem probabilitatea de a întâmpina un astfel de fenomen?

Recomand seria de filme Our Planet cu David Attenborough – care explică foarte pertinent cum schimbarea globală va avea impact asupra ecosistemului natural, faunei, florei și în final, asupra unor specii de animale, dar și la pierderi de vieți omenești.

Întorcând-ne la energia regenerabilă, ce putem face concret? Cum putem contribui și ce măsuri se pot lua pentru a conserva mediul și viața (cel puțin) așa cum o cunoaștem noi astăzi?

Aici, pentru că subiectul e foarte complex, cred că îl putem împărți în 6 zone de discuție: domestic, industrial, transport, lifestyle, mediu și finanțare. Și o să le iau pe fiecare în parte, în detaliu. 

  1. Domestic / Casnic

Ce poate face fiecare dintre noi, e foarte simplu: schimbarea furnizorului de energie într-unul de energie regenerabilă sau alegerea unui furnizor de energie compensată cu certificate verzi. (În Marea Britanie intră toți sub denumirea de Green Energy Suppliers). E cea mai la îndemână soluție, durează câteva minute și de cele mai multe ori vine și cu un preț mai bun. 

Un alt lucru care se poate face e să ne facem locuințele mai verzi. Cum? În primul rând prin îmbunătățirea izolării casei. Cu cât consumăm mai puțină energie cu încălzirea casei, cu atât consumul de gaz și electricitate scade. Izolarea caselor e un lucru care poate fi făcut relativ ușor.

Apoi, există tehnologii noi care pot furniza căldură cu emisii minime de carbon. Și aici vorbesc de două lucruri care se vor întâmpla în următorii 2 ani: primul, pompele de căldură (care extrag căldură din aer, chiar dacă afară sunt temperaturi de sub zero grade), iar al doilea, crearea de hidrogen cu emisii minime de carbon, iar hidrogenul să înlocuiască gazul metan pentru încălzire. Cam acestea ar putea fi soluțiile la nivel casnic. 

  1. Industrial

Aici vorbim despre producția de energie verde și răspândirea numărului de astfel de facilități. Deși prezintă un risc cu privire la accidentele nucleare, noua tehnologie de centrale nucleare pare să promită o producție eficientă de curent electric, cu emisii minime de carbon. Aici se urmărește producția a două tipuri de centrale – cele mari, cu tehnologie mai nouă, dar și Small Modular Nuclear Plants – care să acopere zone mai mici. 

Dacă nu ar fi fost accidentele nucleare pe care le cunoaștem, la care se adăuga și reducerea producției de deșeuri nucleare, producția de energie nucleară poate fi o oportunitate de a produce energie cu emisii de carbon minime. 

Tot la nivel industrial, o altă soluție interesantă este CCUS (Carbon Capture Usage and Storage). O tehnologie care captează carbonul din atmosferă și îl stochează în pământ – în UK guvernul consideră stocarea carbonului sub patul mării. Astfel de tehnologii ar trebui să fie exploatate în proximitatea centrelor industriale, acolo unde se emite mult carbon, să există centrele de captare a carbonului care să fie depozitate în pământ, sub mare, de unde să nu poată ieși.

  1. Transport

La intersecția dintre domestic și industrial, transportul e unul dintre cele mai controversate și dezbătute puncte pe agenda guvernelor. Cel mai popular subiect îl constituie mașinile.

Țările din Vestul Europei – UK în special – au confirmat că din 2030 nu mai permit înmatricularea mașinilor pe benzină sau motorină, iar cele hibride pot fi înmatriculate până în 2035. Din 2035 vor fi permise doar vehiculele electrice. Apoi, se mai pune accent pe extinderea rețelei de trenuri care să funcționeze cu combustibil verzi (electricitate). Pentru transportul în comun din orașe se are în vedere extinderea parcului auto de autobuze electrice și la crearea de spații publice, străzi pentru pietoni sau biciclete, e-bikes sau e-scutere. 

În Anglia, autoritățile vor să reducă din benzile destinate mașinilor pentru a face mai mult loc oamenilor să meargă pe jos sau cu bicicleta, alternative verzi în transportul individual. Și astfel, se reduce și volumul de trafic.

Au început deja să se desfășoare aceste măsuri?

Da, da. Ce au început să facă în Londra deja, în contextul pandemiei, pe străzile unde erau 2-3 benzi și aveau deja o linie pentru autobuze, au păstrat banda de autobuze, dar au extins-o pentru biciclete. Următorul pas a fost ca, pe lângă banda de autobuz, să blocheze o bandă numai pentru biciclete și următorul pas, și mai agresiv, este să transforme străzi întregi în zone pietonale. 

Întorcându-ne la transport, cred că e important să atingem și transportul industrial. 

Da, da, am vorbit de ceea ce se întâmplă local, dar mai există factori poluanți mari: avioanele și vapoarele. Aici se investește în dezvoltarea low carbon fuels – asta înseamnă avioane sau nave pe bază de hidrogen. Dacă pentru avioanele mici, de pasageri, există deja tehnologii cu baterii, pentru avioanele mari, comerciale vorbim de, cel puțin până acum, de hidrogen ca soluție viabilă. 

  1. Lifestyle

Aici se pune accentul pe campanii ample de schimbare a stilului de viață pentru oamenii din vestul Europei cu privire la dietă, la reducerea cantității de carne consumate și, în special a cărnii de vită, pentru producția căreia se defrișează păduri și care consumând multă vegetație, emit gaze. Apoi, producerea și distribuția de carne de vită implică un cost mare de carbon. O soluție pe care o promovează acum dieta bazată pe plante, vegetariană.

Din ce în ce mai mult se promovează un consum responsabil de obiecte și limitarea cumpărăturilor impulsive – în special a haine și electronicelor, care au un cost de producție si transport foarte mare. Se promovează utilizarea pe termen mai lung și reciclarea lor. Aici a luat amploare și a cumpăra local – în UK se întâmplă deja acest lucru, poate e și mai nuanțată problema pentru că e vorba și de fenomenul Brexit, dar se promovează mult articolele cu eticheta „Made in Great Britain”. 

De subliniat ar fi că, din înțelegerea mea, oamenii – vorbesc de marea masă – vor face pasul spre o nouă tehnologie sau o schimbare în comportamentul lor, doar când nu vor avea de suferit din punct de vedere confort sau bunăstare. Trebuie ca tehnologiile și produsele să ajungă la prețuri competitive și să satisfacă aceleași nevoie când vine vorba de acest confort. 

  1. Mediu 

Se pune accent pe crearea de arii protejate, atât pe uscat cât și pe mare, pentru a da naturii șansa de a se reface. Aici e loc pentru ca guvernele să se implice și să organizeze responsabil arii de sălbăticire, să planteze copaci și reîmpădurească zone. Sunt și aici discuții inițiate pentru a investi în crearea ariilor unde natura își poate relua cursul și circuitul natural al carbonului să poată fi reluat. 

  1. Finanțare

Ultimul aspect, dar care nu trebuie uitat este că toate lucrurile de care am vorbit mai sus trebuie finanțate într-un mod sustenabil. Adică trebuie create business-uri cu modele sustenabile, care să producă inovația de care avem nevoie și s-o și distribuite către toată lumea. Partea de finanțare poate veni din mai multe surse. Pe de o parte se poate implica guvernul, dar ar fi doar începutul. Apoi, companiile pot alege tipul de energie pe care vor să-l consume, își pot alege să compenseze emisiile cu certificate verzi sau să investească în proiecte verzi. 

Se înțelege că sunt industrii unde poate nu exista suficient curent electric din resurse regenerabile pentru a produce un bun – de exemplu, oțelul și metalurgia grea – e o arie care deocamdată se bazează pe energia tradițională.

Al treilea punct al investițiilor pune în lumina pensiile private. Fiecare dintre noi își poate alege unde își investește fondul de pensii. 

Pensiile private dau posibilitatea oricărui dintre noi să aleagă proiectele unde banii sunt investit. În trecut, de mult ori, fondurile de pensii investeau în petrol și gaze. pentru că erau considerate cele mai profitabile domenii și astfel companiile aveau grijă să primim ceva la bătrânețe. Astăzi însă, putem alege fie fonduri care investesc în tehnologii regenerabile, fie rămânem pe același fond dar ne direcționăm portofoliul de investiții către tehnologii regenerabile. Asta e ceea ce poate face fiecare dintre noi pe partea de finanțare. 

 

Iustin, știu că UK tocmai a promulgat o lege care își propune ca până în 2035 să nu mai existe pe șosele mașini pe bază de combustibili convenționali. Pare un proiect ambițios gândindu-mă la contextul în care e România astăzi. Cum se văd lucrurile la voi?

Da, citeam recent că, în Marea Britanie sunt acum 100 de opțiuni electrice sau hibride și până în 2025 numărul opțiunilor de vehicule noi va fi la fel, dar după 2025 vor fi mai multe opțiuni de mașini hibride decât cele pe combustibili convenționali. 

În 2019 dintre toate înmatriculările din UK, un procent de 3% au fost electrice, iar în 2020 au fost 16% – o creștere de 13% într-un singur an, în vreme ce Norvegia a avut un record de mașini electrice vândute de 54%. 

 

Apropo de schimbare, la ce inovații ne putem aștepta în spațiul energiilor regenerabile, în viitorul ceva mai îndepărtat?

Cred că tindem spre viziunea net zero – impactul nostru asupra mediului înconjurător să fie zero. 

Altfel spus, ne uităm la un stil de viață în care avem o casă care consumă energie regenerabilă, ne trezim dimineața și toate serviciile sunt pe bază de energie regenerabilă, de la cafea, la apa de la duș. 

Apoi, ne urcăm într-o mașina care folosește energie regenerabilă, nu poluează și este produsă din materiale pe care le putem recicla. Ajungem la un job într-o companie care ia în calcul impactul asupra planetei, adică se ocupă ca toate procesele să fie făcute responsabil și energia pe care o consumă să fie verde. 

Seara, când ne întâlnim cu prietenii noștri, suntem conștienți de impactul nostru asupra mediului înconjurător (pentru iubitorii de burgeri, de exemplu, sunt deja soluții delicioase create din plante si care imita atât gustul, cât și textura unui burger din carne).

Cred că subiectul sustenabilității nu va fi exotic ci vom fi mai conștienți de impactul lui, cum suntem acum de social media. Dacă acum 10 ani fiecare postam tot felul de lucruri, fără să ne facem idei de ce s-ar putea întâmpla, acum cred că multă lume e un pic mai conștientă de impactul pe care are social media asupra noastră. Cred că discursul despre sustenabilitatea ar putea semăna cu acesta. 

La finalul zilei, vom putea să ne bucuram la fel de mult de confortul nostru, dar cu un impact minim spre zero asupra planetei. Inovația și tehnologia în decursul vieții noastre ne pot aduce acolo, însă mai e un pic de lucru, iar timpul nu ne este favorabil. 

Concluzia? Fiecare dintre noi poate contribui. Tu ce ai de gând să faci astăzi?

 

_________________

Acest material face parte din proiectul Combustibilii viitorului creat în parteneriat cu Cover Stories.

Atunci când vine vorba de industria auto, trafic, poluare globală și aerul pe care îl respirăm local, discuția se poate întinde pe cel puțin două ore. În cel de-al doilea material din seria „Combustibilii Viitorului”  vorbim cu Alexandru Șeremet – director de comunicare al BMW România, un pasionat de mașini și de povești. Alături de acesta, am povestit despre cum va arăta viitorul călătoriilor noastre:  ar fi unul 100% electric? Dacă da, cum ni s-ar schimba obiceiurile? Ar fi unul bazat pe hidrogen? Dacă da, cât ar costa? Ar exista, cu adevărat, posibilitatea de a extrage din aer CO₂, ca să-l folosim ca un nou tip de combustibil?
 
Vă invităm să descoperiți o discuție amplă, cu multe laturi și subpuncte, așa cum îi stă bine unei perspective sănătoase.

 

Cum ar fi dacă ai avea un buton pe care să apeși de fiecare dată când lucrurile nu ies așa cum îți dorești? Cum ar fi să ne întoarcem în timp și să fi evitat cumva pandemia, să știm că urmează Crăciunul și că ne pregătim de o întâlnire în tihnă lângă un părinte, lângă un bunic, fără teamă sau griji? Cum ar fi să avem un buton care șterge pâcla de pe oraș? Care să facă să ningă, așa cum ningea acum câțiva ani? Există unul, doar că e ușor mai complicat. 

Nu a trecut atât de mult de la începutul primăverii, când încercam să ne dăm seama cum să ne bucurăm unul de altul, de la distanță. Distribuiam și împărtășeam din creativitatea oamenilor atunci când nu puteau să se vadă. Ne cântam unul altuia de la balcon. Ne citeam povești la telefon. Ne invitam la un vin, pe Skype. Ne uitam la orașul nostru și ne mișca puțin să-l vedem pustiu și totuși așa de frumos. Apele se curățau, iar gunoaiele se micșorau în timp ce noi stăteam acasă. Și totuși, am uitat destul de rapid.

Diferența dintre atunci și acum este că a trebuit să ne concentrăm împreună și în același timp pe un singur lucru: să nu lăsăm virusul să intre cu toată puterea lui în comunitate. Acesta a fost butonul nostru special, pe care l-am apăsat, de nevoie, dar care a venit la pachet și cu alte revelații, mare parte dintre ele sub forma lui #NeFacemBineÎmpreună.

Solidaritatea s-a risipit ușor când ne-am întors cât de cât la un nou normal. S-au născut tabere, cei care cred, cei care nu cred, cei care protestează, cei care-i arată cu degetul, cei care ar crede dacă ar avea niște dovezi, mai multe dovezi, cei care stau cu ochiul pe conspirații, cei care închid ochiul și trec apatici pe lângă știri și noutăți, cei care suferă și distribuie teorii ale științei și discursuri scrise de oameni care înțeleg profund dimensiunea lumii în care funcționăm.

N-ar trebui să ne simțim prost. Nu suntem primii care reacționează așa. În istorie găsim exemple și mai generoase. În cea mai recentă carte a lui Jonathan Safran Foer, „Noi suntem vremea – Salvarea planetei începe cu micul dejun”, autorul povestește despre unul dintre cei mai iscusiți judecători ai Statelor Unite care, pus în fața adevărului Holocaustului, nu a putut crede că exista așa ceva! Judecătorul era el însuși evreu. Pe de altă parte, recent, o distribuire masivă pe Facebook arăta reacția șoferilor când Volvo a inventat centura de siguranță cu prindere în 3 puncte, în 1959: era considerată o idee groaznică, un afront adus libertății și drepturilor. Nici în cazul acesta, amenințarea nu părea reală.

Și totuși azi știm câte vieți salvează centura de siguranță și câte campanii s-au creat de-a lungul timpului pentru a comunica asta. Ni s-a strâns inima de fiecare dată când am mai citit despre o altă poveste a Holocaustului și știm, negru pe alb, că ororile provocate în lagărele naziste au dat bătăi de cap și lexicografiei fiindcă nu exista un cuvânt potrivit pentru a descrie atrocitățile comise. Parcă se instalează un fior rece pe șira spinării, nu? Cum este posibil să știm și totuși să nu reacționăm?

A ști nu este sinonim cu a face. N-ar trebui să ne simțim prost, ar trebui să ne simțim (mai) responsabili și să învățăm cum să nu repetăm aceleași greșeli de gândire. Iar pentru asta e important să-ți povestesc despre cea mai recentă lecție pe care am învățat-o:

 

O amenințare conceptuală

Pe toți ne interesează să trăim bine și sănătos. Să avem grijă de viitorul copiilor noștri, să aibă cea mai bună educație, cele mai noi și curate haine, cele mai memorabile experiențe, cele mai performante gadget-uri și să crească oameni de nădejde, adaptați și cu abilități pentru secolul 21.

Nu cred că există părinte care să nu se îngrijească pentru ce o să fie mâine, în viața copilului său. Așa cum nu există nici un copil, devenit la rândul său adult care să nu se gândească pentru mâinele părintelui sau al carierei, dragostei, pasiunii sale.

Dar oare în câte gânduri încape îngrijorarea pentru „Unde vom fi mâine”, „Unde vom trăi”? Adică locul pe care îl numim Acasă, fără de care oricare alt plan s-ar evapora în câteva momente, fără de care noi ne-am evapora în câteva secunde. Pământul pe care-l avem și care, din ce în ce mai mult, încetează să semene cu cel în care ne-am născut și pe care ne-am construit amintirile și dorințele.

Eu, una, nu țin minte să fi fugit în copilărie din cauza vreunei tornade. Într-adevăr, îmi plăcea să urmăresc seriale cu vânătorii de tornade din America, mi se păreau cei mai curajoși oameni. Dar la fel de mult mă minunam de fiecare dată când venea decembrie și exista un miros, o adiere de vânt, pe înserate, care îmi spunea că iarna era aproape. Nu treceau prea multe zile și începea să ningă.

Deșertificarea României, foto credit @Ambasada Sustenabilității în România

 

De ce ar trebui să ne intereseze sustenabilitatea?

Pentru că e răspunsul pentru o amenințare la fel de reală precum este fumatul. Cu toții știm pericolul, dar menținem obiceiul. Așa cum a fost și Holocaustul. Așa cum poate fi și un virus. Sau o eventuală neatenție din care să rezulte un accident de mașină. De-a lungul vremii ne-am croit mecanisme care să răspundă foarte rapid pentru orice ne-ar pune în pericol sănătatea fizică.

Anul trecut am vorbit despre stres și despre cum ne macină atunci când devine cronic. Dar am amintit și despre toate acele momente sau evenimente în care stresul apare ca un răspuns la o amenințare și care ne poate salva viața. Se declanșează hormonul stresului, se trimit semnale către creier, ne mobilizăm și căutam cea mai sigură variantă prin care îndepărtăm factorul stresor. Cel mai cunoscut exemplu este cel al leului care te fugărește printr-o savană. Pus în fața pericolului, creierul zice: „Luptă sau fugi!”. Și tu alegi: fugi!

Din păcate, nu se întâmplă același lucru atunci când avem de-a face cu o amenințare conceptuală. Adică ceva ce nu te pune în pericol imediat, dar te afectează pe termen lung. O posibilă boală survenită în urma unui obicei nesănătos, un posibil accident de mașină sau chiar un viitor în care nu vom mai avea unde exista, cel puțin așa cum ne știm acum. Toate laolaltă se încadrează ca fiind o amenințare reală. Dar conceptuală.

 

Ea există, dar undeva într-un viitor pe care ne este greu să ni-l închipuim. Și din această cauză, ne urnim greu. Toate par imposibile până când ni se întâmplă nouă. Ne aplecăm privirea cu milă sau compasiune către cei afectați, dar noi suntem de neatins. Până când suntem noi cei care suferă. 

„Suntem atrași în mod disproporționat de nevoi imediate și locale – tânjim după grăsimi și zahăr (care nu sunt bune pentru oamenii care trăiesc într-o lume a disponibilității lor imediate); ne supraveghem ultravigilenți copiii în locurile de joacă care imită jungla (în pofida altor riscuri mult mai mari pentru sănătatea lor, riscuri pe care le ignorăm, cum ar fi faptul că îi hrănim cu prea multe grăsimi și zahăr) – iar în timpul ăsta rămânem indiferenți la ceea ce este letal, dar undeva acolo.”(Noi suntem vremea – Salvarea planetei începe cu micul dejun, J.S Foer)

Dar undeva acolo există o pătură din ce în ce mai groasă care nu permite căldurii să se disperseze înapoi în spațiu. O pătură care este cusută cu gazele de seră provenite din activitățile pe care le facem în fiecare zi – activități care încarcă atmosfera de 10 ori mai repede decât au făcut-o erupțiile vulcanice din timpul Marii Extincții (atunci când au dispărut 96% dintre viețuitoarele marine și 70% dintre cele terestre fiindcă Pământul se încălzise prea mult).

Undeva acolo, această temperatură creează o încălzire accelerată, globală.

Undeva acolo, din cauza acestei călduri, unele ciuperci devin mai rezistente și reușesc să supraviețuiască în corpul uman.

„SUNTEM ATRAȘI ÎN MOD DISPROPORȚIONAT DE NEVOI IMEDIATE ȘI LOCALE, IAR ÎN TIMPUL ĂSTA RĂMÂNEM INDIFERENȚI LA CEEA CE ESTE LETAL, DAR UNDEVA ACOLO.”

(Noi suntem vremea – Salvarea planetei începe cu micul dejun, J.S Foer)

Undeva acolo, temperatura corpului nostru scade. Gradual, în ultimul deceniu a scăzut de la 37°C la 36,3 °C. Asta fixează în corpul nostru mediul perfect pentru ciuperci care până acum câțiva ani nu aveau nicio șansă, erau eliminate de sistemul imunitar. Acum o nouă ciupercă mai rezistentă înseamnă o nouă boală pe care nu știm cum să o tratăm.

Undeva acolo, pădurile se defrișează. Ne mândrim cu țara noastră verde și bogată. Dar „în fiecare oră, mai dispar, conform ultimelor estimări, aproximativ 6 hectare de pădure din tăieri legale și ilegale.”

Undeva acolo, nu mai există copaci care să absoarbă din surplusul de carbon. Ba mai mult, fiindcă un copac e 50% carbon, tăierea și arderea pădurilor „adaugă mai mult dioxid de carbon în atmosferă decât cel produs de toate mașinile și caminoanele care circulă pe șoselele lumii”.

Undeva acolo, acest surplus se resimte. O dată în aerul pe care îl respirăm. Apoi în solul de unde ne așteptăm mâncarea.

Undeva acolo, există ferme industriale și agriculturi care folosesc practici care deteriorează solul.

Undeva acolo, solul nu mai are capacitatea de a se regenera de la sine. Și atunci devine nisip. O Sahara în care și cactușilor le este greu să trăiască.

Undeva acolo Sahara începe să se manifeste și în România. Deșertificarea este un proces care a început la noi în țară de ani buni. Dacă înainte se resimțea în sudul țării, acum se întinde și înspre nord-est, devenind parte din topul țărilor din Europa afectate de acest proces.

Undeva acolo oamenii au înțeles, într-un punct al istoriei, ce poate cauza un astfel de proces. Imaginea vorbește de la sine.

În anii 30, în America, s-a produs cel mai mare dezastru ecologic, numit Dust Bowl, în urma căruia 80 de milioane de hectare de teren au fost distruse definitiv din cauza eroziunii solului și a secetei.

Undeva acolo, mai puțin sol bun înseamnă mai multe emisii de gaze de seră. La rândul lor acestea determină schimbări climatice și mai multe fenomene extreme, punând pe 2019 presiunea de a fi anul cu cele mai multe fenomene extreme la nivel global, dar și cel de-al doilea an cel mai cald din istorie.

Undeva acolo, în România, în 2019 o tornadă de intensitate puternică (F3 pe scara Fujita, adică 180 – 250 km/h) încolțea internetul cu fotografii și imagini.

Undeva acolo, oamenii au ajuns să consume de două ori mai multă proteină decât este recomandat. Iar asta contribuie la susținerea fermelor industriale, care contribuie la criza planetară. Mai multe vite, mai multă nevoie pentru pășunat. Mai mult pășunat, mai multe defrișări (circa 80% din defrișări provin și din această nevoie).

Undeva acolo, dintre toate practicile pe care le putem adopta care pot facă diferența pentru mediu, prima este o dietă pe bază de plante. Nu trebuie să mă crezi, te invit să citești câteva pagini din cartea lui Foer.

Dar dincolo de asta, diferența o face azi și câte un strop: de interes, de informație, de obicei adaptat, de responsabilitate, de drag pentru viețile noastre și pentru viitor.

Undeva acolo poate continua câteva pagini fără să mă gândesc prea mult. Fiecare activitate pe care am ajuns să o facem nu doar că o ducem la extrem, dar nici măcar nu știm sau nu cântărește mult în ecuația vieții noastre. O dată e alimentația bazată în mare parte doar pe proteină animală, o dată sunt mașinile pe care le folosim zilnic, apoi sunt pădurile tăiate și agricultura industrială. Să amintesc de plastic? Până în 2050 posibil să pescuim sau să înnotăm doar prin plastic în mări și oceane.

Și apoi întreb iar, de ce să te intereseze sustenabilitatea?

Nu doar pentru că înseamnă să ne continuăm viața pe Pământ în termeni buni și sănătoși, fără să epuizăm resursele naturale. Dar mai ales pentru că aceste resurse naturale par să nu mai ajungă pentru cei care vin după noi: copii, nepoți, verișori, prieteni. Pentru că undeva acolo, amenințările pentru sănătatea mediului și implicit pentru binele nostru devin din ce în ce mai dureroase. Și nu poți spune că nu ai simțit asta și tu.

Combustibilii Viitorului este proiectul nostru special, creat alături de CarboGaz, prin care ne dorim să mișcăm felul în care ne gândim și percepem viitorul nostru: să știi că există variante pentru energia verde, că există practici regenerative, că există invenții care iau surplusul de carbon pentru a crea un material nou și biodegradabil, că poți folosi compostul pentru a participa activ la reciclare.

Lecția pe care am învățat-o recent este că putem face lucruri care ne fac să ne simțim bine (ne-am uitat la un documentar despre planetă, am vorbit cu prietenii noștri despre documentar, am dat un share), dar și lucruri care trec puțin granița și chiar pansează o rană care apasă pe durerile tuturora.

Începe azi

Te întrebi ce poți face concret? 1% mai mult este infinit mai bine decât nimic.

Poți începe prin a analiza dieta și obiceiurile tale alimentare. Dacă până acum alegeai proteină animală de 3 ori pe zi, la fiecare masă, poate și între mese, poți să alegi o proteină vegetală. Măcar „de test”. Ai dublu câștig: diversitate alimentară și contribui cu mai puțină încurajare pentru pășunatul excesiv. În același timp poți susține producția locală. Aruncă un ochi peste ceea ce înseamnă să ai propriul tău coș de legume, livrat săptămânal, de la propriul producător.

Poți începe să colectezi uleiul pe care îl folosești la gătit. Tot ce îți trebuie este un recipient din sticlă, strecori uleiul ca să nu aibă resturi alimentare și îl depozitezi. Eu am strâns în 3 ani 3,2 litri de ulei – unde 1 litru de ulei poluează 1.000 de litri de apă. Când ai adunat suficient ulei, ai două variante: fie Uleiosul (dacă ești din București sau Iași), fie cel mai apropiat Auchan, biroul Serviciu Clienți.

Poți să alegi să produci compost. Adică să dirijezi resturile alimentare către un recipient special, pe care poți să-l cumperi sau să-l creezi chiar tu, să-l depozitezi într-un spațiu întunecos, indiferent că stai la bloc sau la casă. Rezultatul îl poți distribui fie la flori, ca îngrășământ natural, fie pentru grădină sau la baza pomilor. Ce mai poți face? Să urmărești oameni sau grupuri care te motivează sau te inspiră, așa cum sunt cei de pe grupul Eco-Frugal în România.

De asemenea, la capitolul reciclare, categoriile nu se opresc aici: poți sorta aluminiu (Nespresso colectează capsulele pentru reciclare), electronice, plastic. Pe mine mă entuziasma de fiecare dată procesul de sortare, dar nu știam ce avea să se întâmple după ce adunam destul material astfel încât să-l și arunc într-un spațiu de colectare.

Am descoperit Harta Reciclării – un proiect care pune cap la cap punctele de reciclare din România. Poți să arunci un ochi acolo și să descoperi dacă pe lângă tine există vreun punct de colectare. Altfel, am descoperit că și Kaufland reciclează recipiente din plastic (tot ce înseamnă sticle de șampon, geluri de duș, detergenți).

Fii gardian al pădurii. Suna tare bine acest rol, mai ales după ce venisem dintr-o drumeție pe munte. Așa că mi-am instalat aplicația creată de Greenpeace România, prin care pot să analizez câte o bucățică de hartă și să raportez mai departe dacă există diferențe între pădurile de acum câțiva ani și cele de acum. E un pas mic, dar e un mod activ de a participa la starea locului în care trăiesc. E firesc să fie așa, nu?

Gândește-te doar la asta: ce lași în urma ta? Ce le lași cu adevărat copiilor tăi? 

Împreună ne este într-adevăr mai bine, așa cum ne-am simțit în primăvară, retrași în spațiile noastre, dar totuși cu gândul la cei care nu sunt aproape. Solidaritatea nu ar trebui să fie o întâlnire de ocazie. Rămâi aproape, urmează o serie de materiale și interviuri care să ne dea energie și inspirație pentru alegerile noastre, împreună.


Acest material face parte din proiectul Combustibilii viitorului creat în parteneriat cu CoverStories, unul dintre brandurile românești care inovează și care adaugă valoare în ecosistemul nostru.