25sept., 17 25 septembrie 2017Articole utile
  • 787 views
  • By Carbogaz

Traficul din București devine un mediu foarte dificil, în special la orele de vârf. Totuși, oricât de aglomerat ar fi, poate oricând deveni insuportabil dacă întâlnești cu ajutorul unor tipologii de șoferi. De obicei, aceștia reușesc cu succes să accentueze stresul și frustrarea acumulate în timpii morți petrecuți în mașină.

Pe lângă faptul că, indiferent de deciziile pe care le iau în spatele volanului, acești șoferi îngreunează traficul, îi pun în pericol pe ceilalți participanți, fie ei șoferi, bicicliști, motocicliști sau pietoni. În cazul în care una dintre aceste tipologii de șoferi este întâlnită în trafic, este recomandat să fie aplicate regulile de condus urban preventiv.

VITEZOMANUL

Indiferent de condiții, acesta are o „plăcere nebună” în a apăsa pedala de accelerație. Este în permanență într-o cursă cu sine însuși, dar și cu ceilalți șoferi întâlniți în trafic, pe care îi privește cu superioritate. De obicei se cronometrează pe rutele sale zilnice și își compară „recordurile”. Este predispus la accidente.

MELCUL

Acel șofer care merge întotdeauna sub limita legală. Se camuflează foarte bine în condițiile în care se circulă în coloană, dar în condițiile unui trafic fluid, poate deveni foarte ușor „dopul” de la care poate porni un ambuteiaj. Comportamentul său este motivat atât de frica de amenzi, cât și de precauția excesivă.

MULTI-TASKER-UL

Aproape întotdeauna condusul este pe ultimul loc în lista preocupărilor sale atunci când se află la volan. Vorbește la telefon, scrie mesaje. Fumează, poate ia și o gustare în timp ce se strecoară prin trafic. La acest tip de șofer riscul de accident este foarte ridicat deoarece viteza sa de reacție este diminuată semnificativ din cauza preocupărilor pe care le are.

ÎNCEPĂTORUL

Poate fi recunoscut cu ușurință în trafic. Nu este sigur pe abilitățile sale, așa că, primul semn este frânarea excesivă. Unii șoferi începători sunt foarte precauți în timp ce o altă categorie, vrând să-și ascundă statutul de novici calcă pedala de accelerație, depășindu-și capacitățile de control asupra mașinii. Riscul de accidente este ridicat.

NERVOSUL

 Vede în fiecare participant la trafic un dușman care a ieșit pe drum doar să îl încurce. Claxonează excesiv și are un repertoriu variat de cuvinte triviale, repertoriu pe care nu se sfiește să-l expună ori de câte ori are ocazia. Prezintă un risc crescut de accidente pentru că apasă și pedala de accelerație în momentele de mânie.

EXPERTUL ÎN LEGISLAȚIE

Este un fin cunoscător a legislației rutiere. Nu ezită să-și argumenteze după litera legii orice acțiune care i-a fost reclamată de un alt șofer. Se poate lansa în discuții interminabile pe teme de legislație când este provocat, așa că ar fi de evitată întâlnirea cu un astfel de personaj. Deoarece cunoaște foarte bine legislația o și aplică, așa că prezintă un risc minim de accidente.